Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) are de soluţionat în şedinţa de joi, un caz inedit. Este vorba despre un dosar care se plimbă dintr-o instanţă la alta de … 27 de ani, şi a cărui soluţionare este departe de final întrucât cauza este suspendată din iunie 2010 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Într-un memoriu adresat Consiliului, Inspecţiei Judiciare a CSM, dar şi Ministerului Justiţiei, una din părţile implicate în process, firma Thyssen Stahl GmbH, reclamă “caracterul vădit neechitabil al procedurii judiciare derulate, încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice de către instanţele de judecată din România, care, pe de o parte, în mod repetat au desfiinţat hotărâri irevocabile urmare a admiterii contestaţiilor în anulare promovate de reclamantă, iar pe de alta, şi-au schimbat nejustificat viziunea asupra unor probleme de drept a căror interpretare este neechivocă şi încălcarea flagrantă a instituţiei termenului rezonabil”.

Verficările efectuate de Inspecţia Judiciară, arată că, prin acţiunea înregistrată la 30 decembrie 1983, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Întreprinderea de Comerţ Exterior Metalimportexport Bucureşti (în prezent SC Metalexportimport SA Bucureşti) a chemat în judecată firmele: Otto Wolff America Inc., cu sediul în SUA, Otto Wolff A.G. Koln, cu sediul în Germania, Otto Wolf GmbH, cu sediul în Germania, Comsteel AG, cu sediul în Elveţia, Cideco SA, cu sediul în Franţa, C. Itoh, cu sediul în SUA, Cardinal Shipping, cu sediul în SUA, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 22.206.040,091 USD, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul are la baza o tranzacţie cu tablă. Metalimportexport a livrat, la începutul anilor \'80, în SUA, tablă groasă produsă la Galaţi la un preţ de 330 de dolari pe tonă. Tranzacţia, încheiată cu firma americană IMC, a fost făcută la un preţ inferior celui practicat la acea dată pe piaţa americană, şi anume de 520 de dolari tona. Finanţarea şi vânzarea tablei au fost făcute prin intermediul firmelor Otto Wolff Handelsgesellschaft mbh (OWH) şi Otto Wolff America Inc.(OWA), ThyssenKrupp fiind desemnată apoi succesorul legal al celor două firme.

După aproape zece ani de judecată, în aprilie 1996, Tribunalul Bucureşti a obligat firmele grupului Otto Wolff, printre care şi ThyssenKrupp, la plata sumei de 18 milioane de dolari. Curtea de Apel Bucureşti a decis acelaşi lucru, însă un complet de trei judecători al Curţii Supreme de Justiţie a decis că ThyssenKrupp nu poate fi răspunzător pentru afacerile din anii \'80, partenerii fiind MIE şi IMC. Întrucât compania IMC a intrat în faliment în 1982, întreprinderea românească de comerţ exterior a încercat să-şi recupereze datoria, îndreptându-se împotriva firmelor componente ale grupului Otto, printer care se numără şi Thyssen. Nesoluţionarea în 27 de ani a procesului în care întreprinderea de comerţ exterior Metalimportexport cere despăgubiri firmei Thyssen, în urma unor livrări a fost reclamată Consiliului Superior al Magistraturii.

Inspecţia Judiciară a apreciat că unul din motivele care a condus la prelungirea duratei procedurii decurge din complexitatea deosebită a cauzei ce a impus lămurirea mai multor probleme de drept şi unei situaţii de fapt, de asemenea, complexe. Alt motiv a fost cel privind procedurile cu străinătatea ce determină întârzieri mari, precum şi acordarea de termene lungi, dar şi casări şi rejudecări ale cauzei, totul fiind prevăzut de lege. \"Prin raportare la criteriile anterior evocate şi oricare ar fi gradul de complexitate al cauzei, o durată a procedurii mai mare de 27 de ani, în mod evident, nu poate fi apreciată ca fiind rezonabilă\", se arată în raportul inspecţiei.

În concluzie, Inspecţia Judiciară propune CSM să sesizeze Ministerul Justiţiei pentru a analiza oportunitatea modificării instituţiei contestaţiei în anulare, care în speţa de faţă a avut \"consecinţe grave asupra duratei procedurii şi securităţii raporturilor juridice\".