Cel de-al doilea modul al Şcolii de vară \"De 2X Mai Competent\" a debutat, ieri, la Mamaia. Potrivit Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), cei 56 de participanţi, cu vîrste cuprinse între 19 şi 34 de ani, s-au întîlnit la Complexul Mamaia Nord cu cei doi traineri, Andreea Marc şi George Mateescu, specialişti acreditaţi prin programul „Trainer for trainers“. Ei îi vor iniţia pe cursanţi în descifrarea principiilor de bază ale managementului programelor şi proiectelor. Timp de o săptămînă, tinerii vor afla ce înseamnă conceptul de management de proiect, vor învăţa să întocmească o cerere de finanţare şi vor identifica posibilele surse de finanţare. Trainerii şi-au propus ca, la finalul modulului, participanţii să îşi dezvolte abilităţile de planificare, organizare, implementare, control, dar şi pe cele de conducere a resurselor proiectului, de dobîndire a abilităţilor de manager de proiect sau pe acelea de lucru în echipă. Cursurile se desfăşoară în intervalul orar 9.00 - 14.30. După-amiaza, tinerii sînt invitaţi să participe la activităţi recreative: campionate de fotbal, volei, tenis, toate organizate pe plajă. Ziua de duminică este, prin tradiţie, una specială. Fiind ultima zi a modulului, organizatorii vor pregăti un imens foc de tabără. Toţi participanţii care vor promova evaluarea, vor primi un certificat recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.