Deținuți cercetați pentru șapte furturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deținuți cercetați pentru șapte furturi

Eveniment 29 August 2014 / 00:00 674 accesări

Polițiștii Secției 2 au reușit să rezolve șapte furturi comise între anii 2011 și 2012, în municipiul Constanța. Două dintre dosarele soluționate i-au condus pe oamenii legii către Constantin Franiuc, de 26 de ani, din Ceamurlia, aflat în detenție pentru omor calificat. Acesta este acuzat că ar fi spart două societăți comerciale, din care a furat bunuri în valoare totală de 31.600 de lei. Franiuc se află în spatele gratiilor după ce, la sfârșitul lunii mai, a fost condamnat definitiv la 14 ani de închisoare pentru o crimă comisă pe 7 ianuarie 2013. Franiuc, liderul unuia dintre clanurile care trăiesc în canalele oraşului, a fost acuzat că l-a ucis pe Serhan Gabriel Lupescu, zis Gabi Nebunul, de 28 de ani, şeful unui grup rival. Celelalte cinci spețe îl vizează pe Ciprian C., de 17 ani, din Constanţa, deţinut în Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti. Anchetatorii spun că în perioada ianuarie - octombrie 2013, profitând de neatenţia angajaților, suspectul ar fi șterpelit din mai multe magazine din Constanţa o tabletă, patru telefoane mobile și haine. Ultima lovitură a fost dată în noaptea de 18 spre 19 mai 2013, când a forțat o fereastră și a intrat în Biserica „Sf. Ioachim şi Ana”, de unde a furat 100 de lei.

Taguri articol


12