De astăzi, Bacalaureat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De astăzi, Bacalaureat

Eveniment 26 Iunie 2006 / 00:00 1035 accesări

Emoţii pentru peste 8.000 de absolvenţi ai clasei a XII-a, care încep astăzi examenul de bacalaureat. Prima proba orală a examenului din acest an - limba şi literatura româna - se desfăşoară în zilele de 26 şi 27 iunie. Conform datelor furnizate de Inspectoratele Şcolare Judeţene, pentru sesiunea iunie-iulie 2006 a acestui examen s-au înscris, la nivel naţional, 191.299 elevi, repartizaţi în 571 centre de examen. Lucrările candidaţilor vor fi evaluate în 154 de centre regionale. Vor fi implicate în activităţile prevăzute de metodologie aprox. 40.000 de cadre didactice. Probele orale încep la ora 9.00 şi au caracter public. Examinarea se realizează în prezenţa a cel puţin 3 candidaţi, de către cei doi profesori examinatori din comisie. Aceştia pot interveni cu întrebări lămuritoare sau suplimentare, de regulă după ce candidatul şi-a prezentat răspunsurile. Fiecare profesor examinator evaluează răspunsul candidatului de la probele orale cu note întregi de la 1 la 10, în funcţie de punctajul orientativ de evaluare. Dacă baremul conduce la punctaje fracţionare, acestea se rotunjesc la cel mai apropiat întreg (în cazul fracţiunilor de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului). Un candidat se consideră promovat la proba orală dacă a obţinut minimum nota finală 5 (cinci) la respectiva proba. În caz contrar, candidatul este declarat „respins” la proba orală respectivă. Probele orale sînt eliminatorii. Candidatul care a obţinut o notă sub 5 sau nu s-a prezentat la o probă orală este declarat „respins”, respectiv „neprezentat” la bacalaureat şi nu mai participă la probele următoare. Nu se admit contestaţii la probele orale şi practice din cadrul examenului, cu excepţia probei de dicteu melodic şi armonic, de la profilul artistic - muzică.

Taguri articol


12