Circulaţia rutieră va fi închisă pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe podul de la Agigea, începând de astăzi, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Traficul se va desfăşura pe două variante de ocolire. Pentru relaţia Bucureşti - Port Constanţa Sud - Agigea - Negru Vodă - Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi: A2 (Bucureşti - Constanţa - Nod rutier Medgidia) - DJ 381 (Nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur. Pentru relaţia Hârşova (DN 2A) - Tulcea (DN 22) - Port Constanţa Sud - Agigea - Negru Vodă - Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi: A4 (nod rutier Ovidiu - Nod rutier A4 cu A2) - A2 (nod rutier A4 cu A2 - Nod rutier Medgidia) - DJ 381 (Nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur. În această perioadă va fi permisă, pe pod, circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă. Instituirea măsurilor de circulaţie este determinată de lucrările de reabilitare a podului, respectiv de înlocuire a hobanelor existente. La începutul săptămânii, conducerea CNADNR anunţa închiderea podului de la 1 octombrie. Vestea închiderii acestuia a adus fiori reci pe spatele primarilor din sudul judeţului, afectaţi în mod direct de închiderea podului, dar şi al agenţilor economici, care se gândeau deja la câţi bani vor trebui să scoată din buzunare pentru rutele ocolitoare. Premierul Victor Ponta a anunţat vineri, la Constanţa, că se vor face toate demersurile necesare pentru finalizarea până în mai 2014 a unui nou pod aflat în construcţie.
Mai multe trenuri pe ruta Constanţa - Mangalia
Capacitatea feroviară de transport pe ruta Constanţa - Mangalia va fi mărită, începând cu 1 octombrie, pentru preluarea traficului de pasageri estimat ca urmare a închiderii podului rutier, a anunţat, ieri, CFR Călători. Potrivit sursei citate, în perioada 1 octombrie - 29 noiembrie 2013, de luni până vineri, vor circula suplimentar: trenul Regio 11831 Constanţa (plecare la 12.15) - Mangalia (sosire la 13.33), trenul Regio 11832 Mangalia (plecare 17.50) - Constanţa (sosire 19.02) şi vor fi suplimentate cu vagoane trenurile aflate în circulaţie. „De asemenea, pentru a veni în sprijinul pasagerilor, se vor adapta şi listele de plecări/sosiri ale trenurilor Regio 8381, 8389, 8390, 8391 Constanţa - Mangalia şi retur”, potrivit CFR.