De ce a cerut PNL demiterea Guvernului Dăncilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Motivele din moțiune

De ce a cerut PNL demiterea Guvernului Dăncilă

Politică 21 Iunie 2018 / 17:47 588 accesări

Partidul Național Liberal (PNL) a depus o moțiune de cenzură intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgență națională”. Acum, liberalii explică în detaliu motivele pentru care cer căderea Guvernului. „PNL își propune să pună capăt unei guvernări marionetă, care îndreaptă România spre prăpastie. Deşi Guvernul Dăncilă este şi mai incompetent decât primele două guverne PSD-ALDE, Darius Vâlcov şi Liviu Dragnea i-au ridicat osanale premierului Viorica Dăncilă în primul Bilanţ de guvernare. Oricât de prost ar guverna, doamna Dăncilă pare că va rămâne la Guvern atâta vreme cât își păstrează singura sa calitate, aceea de a nu fi „conflictuală” cu şeful său de partid”, se arată într-un omunicat al PNL. Ei au făcut publice motivele punctuale pentru care au depus această moțiune. „Guvernul Dăncilă amenință, prin miniștrii săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanție că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajați fără banii de pensie! Am ajuns cu toții să ne rușinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul țării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că Viorica Dăncilă nu îndeplinește decât formal această funcție, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, Liviu Dragnea. Inflația, adică ritmul de creștere a prețurilor de consum, a ajuns la 5,4%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. ROBOR, indicatorul de referință pentru dobânzile la creditele bancare, a ajuns la aproape 3%, adică la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, determinând creșteri importante ale ratelor bancare pentru tinerii care au credite. În unele cazuri, ratele au ajuns să fie mai mari și cu câteva sute de lei lunar. Deficitul bugetului general consolidat a ajuns numai în primele 4 luni ale anului la 0,65% din PIB, adică la peste 6 miliarde de lei, deși în anul 2017, în aceeași perioadă a anului, bugetul a înregistrat excedent bugetar de 1,35 miliarde de lei. De la ultimele alegeri din anul 2016, guvernele PSD au îndatorat România cu peste 24 de miliarde. Anul trecut s-au plătit dobânzi de 9,8 miliarde lei, iar anul acesta sunt programate dobânzi de peste 11,3 miliarde lei, bani luați din buzunarele cetățenilor”, sunt doar câeva dintre motivele invocate în moțiune, potrivit unui comunicat al PNL. Moțiunea liberalilor va fi citită în plenul Parlamentului luni, 25 iunie, la ora 16.00, urmând ca votul să se dea două zile mai târziu.

Taguri articol


12