Fundaţia Societatea Civilă pentru Reformă Morală este de părere că fostul ministru al Justiţiei, europarlamentarul pedelist Monica Macovei ar trebui să explice de ce a insistat împotriva iniţiativelor legislative de confiscare a averilor dobândite ilicit. Într-o scrisoare deschisă adresată fostului ministru, reprezentanţii Fundaţiei susţin că în 2004, cele două campanii electorale ale Alianţei DA desfăşurate pentru alegerea Parlamentului şi, respectiv, a preşedintelui României, au fost consolidate în jurul temei principale a „luptei împotriva corupţiei“, permiţând asfel formaţiunii politice să obţină cea mai înaltă poziţie în stat şi să alcătuiască, ulterior alegerilor, Guvernul. „Atât pentru candidatul la Preşedinţia României, cât şi pentru parlamentarii Alianţei DA, controlul „averilor nejustificate“ a reprezentat un laitmotiv suficient de solid pentru a solidariza în jurul său principalele forţe din societatea civilă a vremii. Contrar declaraţiilor publice pe care le-aţi lansat, conform cărora principalul obiectiv pe care vi l-aţi asumat a fost lupta împotriva corupţiei, continuă să persiste un serios semn de întrebare asupra motivelor pentru care v-aţi pronunţat împotriva iniţiativelor legislative de „confiscare a averilor dobândite ilicit”“, se arată în scrisoarea deschisă.