Cu niște întrebări mai mult decât confuze și pe o temă cel puțin discutabilă, Klaus Iohannis ne cheamă pe 26 mai la un referendum. Așa cum stau lucrurile în acest moment, este mai mult decât evident faptul că se cheltuiesc câteva miliarde bune pentru a organiza un referendum care să îi permită lui Klaus Iohannis să intervină public într-o campanie electorală unde constituția și bunul simț îi cere președintelui de stat să rămână neutru. Dar, cel puțin în ultimii doi ani, cu toții cred că am constatat că președintele Klaus Iohannis și-a făcut un obicei în a face o armă politică din ocolirea legii și găsirea a tot felul de motive și subterfugii care să îi permită să nu se supună limitelor constituționale, scopul fiind acela de a constitui o masă critică electorală, capabilă să îl propulseze încă 5 ani la Cotroceni.

O validare a acestui referendum ar însemna implicit recunoașterea de către națiunea română a faptului că suntem o națiune de corupți și ar da apă la moară clișeelor europene cu care politicienii occidentali pun România la colț. În consecință, o atitudine de bun simț și o reacție normală ar fi ocolirea buletinul de vot al lui Klaus Iohannis. Altfel, ar însemna ca noi, românii, să ne etichetăm mizerabil și gratuit, ceea ce nu cred că merităm.

Pentru Iohannis, declanșarea referendumului este de fapt scopul. Pentru că îi permite să devină, din președintele tuturor românilor, așa cum este definită în Constituția României funcția prezidențială, președintele jucător, acel tip de președinte așezat în fruntea unei tabere politice, unde, dacă dorește să se afle, în mod normal ar fi trebuit să își prezinte demisia din funcția prezidențială. Dar să fim serioși. Fără tribuna de la Cotroceni, fără boicotul, de multe ori neconstituțional, pe care Iohannis îl face la adresa guvernului, fără SPP-iști, mașini de escortă, girofaruri și decrete prezidențiale, președintele Klaus Iohannis nu ar fi o personalitate politică, ci doar un simplu cetățean care face naveta pe ruta Sibiu - București, un nimeni al scenei politicii românești. Adevărat, unul pricopsit și cu ceva dare de mână, proprietar al câtorva case - o avere bunicică făcută în apele tulburi ale societății românești de după 1990, în perioada în care a ocupat o funcție publică, deci un personaj cu nimic diferit de miliardarii de carton obscuri care au invadat România.

Cine e de fapt politicianul Klaus Iohannis? Ce îl califică pentru această etichetă? Are carisma unei borduri vândute de Videanu Primăriei Bucureștiului, limbajul limitat al unui baron de provincie, un comportament de multe ori grobian, care nu își poate stăpâni nici măcar furia în public și care după ce a ocupat funcția prezidențială, obosit de lupta cu Victor Ponta, și-a luat în primii ani de mandat lungi vacanțe prin mai toate locurile exotice în care merită să îți pierzi timpul. Dacă vă mai aduceți aminte, Klaus Iohannis a fost atât de inconștient în exercitarea funcției prezidențiale încât a lipsit la una din ședințele Consiliului European pentru că, fiind în Italia, a hotărât să viziteze și Vezuviul, în loc să meargă la Bruxelles.

Din declarațiile obișnuite ale lui Klaus Iohannis toată lumea a înțeles că viziunea politică a domniei sale se rezumă doar la temerile că „fură pesedeul”, „fură Dragnea justiția și o duce toată la Teleorman ori o îneacă în Belina” și la definirea Sibiului ca singurul loc european de pe continent. În acest context, în loc să se definească drept „președinte jucător”, Klaus Iohannis a devenit doar caricatura mult mai mare și grosier creionată a lui Traian Băsescu, animată de dorința fierbinte ca acest referendum să îl repună în cursa electorală pentru prezidențiale.

Culmea diletantismului ori chiar a prostiei s-a văzut la ultima apariție publică a lui Klaus Iohannis când a dovedit faptul că referendumul și tema lui sunt doar un subiect pentru propria campanie de imagine:președintele, preocupat până la sacrificiu de justiție, bună guvernare și alte concepte accesibile doar „intelectualilor”, a uitat întrebările de pe buletinul de vot pentru referendum?!

Așa stând lucrurile, revin la întrebarea: De ce am merge la referendum? Și dincolo de clișee, injurii, etichete, cred că toți ar trebui să ne întrebăm asta! DintreÎn final ar trebui menționat, poate, că dintre toate partidele scenei politice actuale, numai reprezentanții ALDE s-au pronunțat ferm, boicotând în declarații referendumul.