Iniţiativa europarlamentarului Corina Creţu ar putea să le pară unora pripită. Pentru că dl Jeffrey Franks a dovedit, în cei vreo trei sau patru ani de când bate drumul dintre Washington şi Bucureşti, că este o persoană care se străduie să înţeleagă realităţile româneşti – uneori mai bine chiar decât autorităţile – şi că este călăuzit de dorinţa sinceră a oricărui creditor de a nu-şi sugruma debitorul, pentru a-şi putea vedea banii înapoi. Nu e vina sa că executivul de la Bucureşti trebuie supravegheat, urecheat uneori şi condus de mână către soluţiile necesare: ăsta e, cu el defilăm. Adică noi l-am ales, nu dl Franks. Nu este de vină nici pentru popularitatea pe care a câştigat-o pe aici, pe fond nejustificată de condiţia de simplu funcţionar al unei instituţii internaţionale şi nici de percepţia generalizată că el este cel care conduce, de fapt, guvernul. Nu în ultimul rând, dl Franks este o persoană modestă – dovadă stau tălpile pantofilor săi – şi dispusă la dialog cu toate părţile implicate în complicatul proces al supravegherii financiare.

De aceea, spun, gestul Corinei Creţu, de a adresa şefiei FMI, doamna Christine Lagarde, o scrisoare prin care cere înlocuirea dlui Franks de la conducerea delegaţiei FMI, “pentru fapte incompatibile cu statutul său de funcţionar internaţional”, ar putea să le pară multora pripit sau nejustificat. Dl Franks, măcar, ne ştie bine, cu toate ale noastre, bune-rele. Dacă vine altul, îi va trebui o perioadă în care să se familiarizeze cu problemele şi cu oamenii, cu întârzierile de rigoare în luarea deciziilor.

Dar de ce se face vinovat dl Franks? A fost, nu de mult, pe la Buşteni, unde a luat parte la o masă-petrecere, oferită de primarul de acolo, în compania şefului ANAF, Sorin Blejnar, episod filmat şi difuzat de nişte martori indiscreţi. Dl Franks nu s-a îmbătat, n-a dansat pe masă, n-a ţinut de gât vreo damă de companie – cum se întâmplă pe la cholhanurile personajelor importante autohtone. Atunci?

Realitatea este că Corina Creţu are dreptate. Un asemenea episod dă prost la public. Induce ideea “pactizării” interesate cu cei controlaţi şi a indiferenţei faţă de consecinţele politicii austere impuse de marele creditor. Şi îl face, de facto, pe dl Franks incompatibil cu funcţia şi cu misiunea sa. Desigur, dacă şeful negociatorilor ar fi fugărit cameristele din hotelul la care a fost cazat, după modelul fostului său şef, situaţia era din capul locului inacceptabilă.

Chiar şi aşa, însă, ea îi diminuează simţitor dlui Franks autoritatea de a-şi exercita atribuţiile şi – cu tot respectul şi consideraţia pentru ce-a făcut până acum, cred sincer că e cazul să ne lase.

P.S. Este pur şi simplu miraculos “efectul dâmboviţean” asupra unor înalţi funcţionari sau demnitari internaţionali care, după o perioadă, se adaptează ei la moravurile noastre, în loc să ne tragă mai spre etica lor…