Oamenii de ştiinţă au speculat de multă vreme că spiritualitatea unui om, capacitatea sa de a crede în Dumnezeu, are cauze pragmatice, mai exact, ţine de o anumită porţiune din creier. Un studiu al Universităţii din Missouri confirmă aceste teorii şi le completează. Cercetătorii americani susţin că spiritualitatea unui individ este un fenomen complex şi că această capacitate a omului ţine de mai multe porţiuni ale creierului său. Studiul este bazat pe o serie de cercetări mai vechi, care arătau că spiritualitatea unui individ este asociată cu funcţionarea la o capacitate mai redusă a lobului parietal. Specialiştii din Missouri merg însă mai departe şi afirmă că ”vinovat” este şi lobul frontal. În cazul acesta, spiritualitatea ţine de funcţionarea la o capacitate sporită a lobului frontal. ”Am găsit o bază neuropsihologică pentru spiritualitate, dar aceasta nu este izolată într-o zonă anume a creierului”, a declarat Brick Johnstone, profesor de psihologie al School of Health Professions.

Au fost analizate 20 de persoane cu traumatisme craniene care au afectat lobul parietal. S-a descoperit că pacienţii cu leziuni care au afectat mai mult lobul parietal sunt mai dispuşi să creadă într-o instanţă superioară, într-o putere divină şi în faptul că viaţa lor face parte dintr-un plan divin. Cercetătorii au bănuit întotdeauna că funcţionarea la o capacitate mai scăzută a lobului parietal îl face pe individ să se concentreze mai puţin asupra propriei persoane. Această teorie se potriveşte foarte bine cu textele religioase, care sugerează că oamenii ar trebui să se gândească mai puţin la ei şi mai mult la ceilalţi.