La întrebarea dacă preferă ca inflația să fie relativ mică, atât românii cât și germanii ar răspunde „Da”. Și totuși, asta nu înseamnă că atunci când decid, fiecare la locul lui, în sectorul privat sau în cel public, pentru consum, pentru investiții, pentru solidaritate sau pentru sustenabilitate, românii și germanii se comportă la fel, notează consilierul BNR Lucian Croitoru - „Atitudinile sunt diferite. Noi, românii, tolerăm o inflație relativ înaltă, iar germanii nu. Noi avem o atitudine laxă față de inflație, iar germanii una fermă. De aceea, în România inflația a fost, în ultimii 28 ani, mai mare ca cea din Germania. O atitudine laxă față de inflație înseamnă că publicului românesc nu îi pasă dacă competitivitatea firmelor s-a deteriorat sau urmează să se deterioreze sub un anumit nivel“. Problema, spune Croitoru, este că în România, ca și în alte țări cu inflații relativ mari, preferințele populației pentru creștere economică și solidaritate le exced cu mult pe cele pentru sustenabilitate - „Nefiind în mod colectiv conștienți de această asimetrie, trăim cu iluzia că dorim o inflație mică“. Consilierul BNR subliniază că mai ales politicienii care arată cu degetul spre BNR trebuie să-și clarifice faptul că ei contribuie la inflație prin politicile pe care le concep - „Ei nu au îndrăznit și nu îndrăznesc nici în prezent să proiecteze politici fiscale, de venituri salariale sau reforme structurale fără a reflecta în ele, în întregime sau, de multe ori în exces, preferința noastă națională pentru creștere economică și solidaritate și neglijența sau cvasi-indiferența noastră referitoare la sustenabilitate, concept care probabil este neclar pentru cei mai mulți cetățeni. Astfel, de cele mai multe ori, în fazele ascendente ale ciclului de afaceri, politicile fiscale și de venituri salariale au fost prociclice, forțând indirect politica monetară să pună o presiune suplimentară pe sectorul privat prin creșterea dobânzilor“.