Eurodeputatul PSD Adriana Ţicău a intervenit, în cadrul grupului socialist-democrat din Parlamentul European, cu privire la derapajele care există în unele state membre (Franţa - Frontul Naţional, Olanda, Marea Britanie, Germania) privind libera circulaţie a românilor şi bulgarilor în ţările menţionate. Totodată, ea a solicitat grupului S-D şi colegilor să combată, în statele lor membre, orice formă de discriminare împotriva cetăţenilor români şi bulgari. „Libera circulaţie a lucrătorilor este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii şi unul dintre cele mai apreciate avantaje create de UE. Din păcate, pe timp de criză şi în perioade preelectorale, din motive populiste, derapajele sunt tot mai numeroase. Timp de şapte ani, lucrătorii români şi bulgari au avut interdicţii privind angajările în unele state membre. Cu toate acestea, ţările care nu au impus astfel de restricţii recunosc că lucrătorii români şi bulgari au avut o importantă contribuţie la economia lor. Uniunea se bazează pe principii şi valori comune, iar socialiştii europeni trebuie să aibă o voce puternică în apărarea proiectului european“, a subliniat Adriana Ţicău.