De ce este neconstituțională legea care prescrie conflictul de interese

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De ce este neconstituțională legea care prescrie conflictul de interese

Politică 11 Decembrie 2018 / 19:50 843 accesări

Legea care prevede ca starea de incompatibilitate şi conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârşirii lor nu respectă normele de tehnică legislativă cu privire la conţinutul şi limbajul juridic al actului normativ, a precizat CCR în motivarea deciziei prin care a admis sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

„Curtea constată că Legea pentru completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative nu respectă normele de tehnică legislativă cu privire la conţinutul şi limbajul juridic al actului normativ. Raportat la utilizarea în cuprinsul prevederilor criticate a unui limbaj juridic normativ inadecvat, Curtea constată că textul criticat este deficitar din punctul de vedere al tehnicii legislative, ceea ce conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii”, se explică în motivarea CCR.

Potrivit motivării CCR, în materie penală, răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art.301 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, se prescrie în termen de 5 ani, conform art.154 alin.(1) lit.d) din acelaşi cod.

„Având în vedere principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că îşi exercită rolul de legiferare în sensul negării atât a drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţie, cât şi a principiilor constituţionale, Curtea observă că textul criticat, astfel cum este formulat, nu respectă cerinţele limbajului juridic consacrat”, se mai arată în motivarea Curţii.

CCR a admis, pe 6 noiembrie, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu proiectul adoptat de Senat al lui Cătălin Rădulescu care prevede ca starea de incompatibilitate şi conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârşirii lor, legea urmând să se reîntoarcă în Parlament. După această hotărâre de neconstituţionalitate a CCR, legea urmează să se reîntoarcă în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Pe 2 august, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională în legătură proiectul adoptat de Parlament şi iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.



12