De ce îi este frică lui Iorguş?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

De ce îi este frică lui Iorguş?

Politică 10 Noiembrie 2008 / 00:00 745 accesări

Am informaţii că ultima acţiune electorală a domnului Zanfir Iorguş la Limanu nu s-a desfăşurat, cum poate îşi imagina domnia sa, cu “casa închisă”, iar cei care s-au învrednicit să-l asculte nu au căzut pe spate la auzul promisiunilor sale. Distribuţia aleasă s-a dovedit a fi mai mult decît nefericită, fostul primar al Mangaliei fiind însoţit de una din “gurile bogate” ale PD-L, care a clămpănit în pustiu. Din păcate pentru domnia sa, constat că mizează în continuare pe aceeaşi “mînă moartă” pe care a bălăngănit-o şi în campania electorală pentru alegerile locale, moment care a declanşat alunecarea vertiginoasă pe toboganul politichiei. Zanfir Iorguş, căruia îi este o frică teribilă de deznodămîntul alegerilor parlamentare, nu vrea să înveţe deloc din greşelile lui şi ale altor colegi din partid. Mă refer, evident, la cei care, urlînd şi ameninţînd în dreapta şi în stînga, ca nişte ţaţe, s-au făcut de rîs la locale. Dimpotrivă, se încăpăţînează să le repete şi chiar să le conserve cu titlul de perle personale! Aşa că, din greşeală în greşeală, se îndreaptă către înfrîngerea finală! Detaliez doar un singur amănunt. Nu înţeleg de ce, în PD-L Constanţa, pentru că la celelalte partide am văzut că sînt alte reguli, de ce, repet, se poartă, în materie de campanie electorală, moda retro? Concret, de ce domnii care au pierdut alegerile pentru primării umblă braţ la braţ prin colegii pentru a convinge cetăţenii să-i voteze ca parlamentari? Ce credibilitate poate să aibă o pereche de perdanţi, chiar dacă amîndoi sînt graşi şi frumoşi, cînd ei nu au fost în stare să convingă electoratul din oraşele lor! Cine-i EL şi care-i EA? Cine-i ăla? Păi, fostul primar de la Mangalia. Şi ăla? Tot un fost… Aha. Ţăranul din satele colegiului 5, şi nu numai, bagă bine la cap chestiile astea. Să nu credeţi că lui nu-i plac învingătorii! Se înşeală amarnic propagandiştii care cred că oamenii din mediul rural acceptă politicieni care au dat rateuri, chiar dacă sînt prezentaţi într-un ambalaj nou. Reactivarea electorală a tandemurilor fără victorie la alegerile locale reprezintă o tactică păguboasă pentru PD-L Constanţa. Sigur, poate că altfel i-ar fi stat lui Zanfir Iorguş într-un tablou de familie, alături de Traian Cristea şi Mugurel Mitrana, realeşi cu “diplomă de merit” ca primari la Costineşti şi, respectiv, 23 August. I-ar fi stat bine lui Iorguş, dar nu şi celor doi primari, care, zic eu, s-ar putea să aibă cu totul alte preferinţe în ce priveşte colaborarea lor tacită cu un anume candidat. Nu mai este pentru nimeni un secret că Stelian Duţu, înscris în cursa parlamentară ca independent, are, faţă de Iorguş, un avantaj net pe tronsonul respectiv, motiv pentru care candidatul PD-L, chiar dacă face el pe viteazul, a intrat în panică. Înscrierea lui Stelian Duţu pe tabloul parlamentar al Colegiului 5 i-a dat peste cap toate planurile lui Iorguş, care, aşa cum a procedat şi la locale, se şi vedea învingător detaşat. Persiflîndu-şi adversarii, s-a cantonat în sfera disputelor cu cel care i-a luat locul la Primărie. De altfel, la început, fără o strategie anume, şi-a centrat campania pe atacurile îndreptate către Tusac, speculînd, pentru că se pricepe la treaba asta încă din perioada cînd îi curgea prin vene sînge ţărănist, tot ceea ce putea fi transformat într-un populism ieftin şi de o anumită culoare. A sperat că, printr-un astfel de artificiu electoral, va stoarce lacrimi de la cei care îl regretă de cînd nu mai este dumnealui primar. Ce timpuri şi ce de terenuri! În felul acesta, a contat pe creşterea în volum a notorietăţii sale. Ceea ce, dacă ţinem cont de ce scriu unele ziare, s-a şi întîmplat. Cît timp a figurat, după cum credea domnia sa, ca favorit incontestabil, a mizat pe faptul că o să joace totul pe cartea mangalioţilor, ceea ce ar fi fost mult mai simplu, mai comod şi mai ieftin, pentru că totuşi alegerile costă! Stelian Duţu l-a scos însă, după cum am sesizat, din bîrlog, obligîndu-l să ia, cum se spune, colegiul la talpă. De ce îi este frică lui Iorguş? Pentru că Duţu are, faţă de el, o notorietate mult mai mare în Costineşti, 23 August, Tuzla, Pecineaga şi, îndrăznesc să spun, cu o cotă destul de bună şi la Limanu. Iar la Mangalia, unde nu umblă chiar toţi cîinii cu covrigii lui Iorguş în coadă, Duţu s-ar putea să-i aibă de partea lui pe cei care au votat schimbarea. Plus nehotărîţii care bîntuie la ora asta. Evident, toţi candidaţii au şansele lor. Eu m-am referit, în mod deosebit, la cei doi, pentru că ei par a fi, la prima vedere, principalii protagonişti. Dar, după cum am mai spus, cînd doi se ceartă…



12