De ce întârzie rezultatele anchetei la școala din Valu lui Traian?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Învățătoare acuzată că i-a bătut pe elevi

De ce întârzie rezultatele anchetei la școala din Valu lui Traian?

Educație 24 Februarie 2016 / 17:11 5320 accesări

Directorul școlii, prof. Ionel Dedu

Directorul școlii, prof. Ionel Dedu

Paula Marcovici, mama celor doi elevi bătuți

Paula Marcovici, mama celor doi elevi bătuți

Săptămâna trecută, mai exact vineri, 19 februarie, o mamă revoltată că cei doi copii (gemeni) ai săi, aflați în clasa zero, s-au întors acasă bătuți de cea care ar trebui să le devină a doua mamă, a anunțat presa despre abuzul care are loc la Școala Gimnazială ”Viceamiral Ioan Murgescu” din Valu lui Traian (unitatea unde învață copiii). Paula Marcovici, mama gemenilor, spune că, de la începutul anului școlar, cei doi copii au povestit că învățătoarea Maria Zaharia îi lovește și îi pedepsește prin metode mai puțin ortodoxe, așa că a încercat în numeroase rânduri să discute cu ea, fără niciun rezultat, apelând și la sprijinul conducerii școlii, însă incidentele agresive s-au repetat. ”Luni (15 februarie - n.r.), când învățătoarea i-a bătut din nou, am fost să vorbesc cu ea. Mi-a spus că a avut un acces de furie. A recunoscut și a spus că nu se va mai repeta, dar nu s-au luat măsuri. Am depus și la școală o sesizare”, explica săptămâna trecută Paula Marcovici. Conducerea școlii a deschis o anchetă pentru a verifica dacă acuzațiile mamei se confirmă. Cu toate că în clasă existau camere de supraveghere, dovada existenței unor fapte de agresiune, rezultatele anchetei întârzie să apară.

REZULTATELE ANCHETEI, LA APROAPE DOUĂ SĂPTĂMÂNI DE LA AGRESIUNE Directorul școlii, prof. Ionel Dedu, explica marți, 23 februarie, la mai bine de o săptămână de la momentul agresiunii, că rezultatele anchetei și eventualele sancțiuni vor fi stabilite abia marți, 1 martie, în ședința de Consiliu de Administrație (CA) a școlii. ”Comisia de cercetare disciplinară efectuează o anchetă. Marți se întrunește CA și se va lua o decizie pe care o vom transmite la ISJ”, a explicat, pe un ton iritat, directorul școlii. Am întrebat inspectorul școlar general al ISJ, prof. Gabriela Bucovală, despre perioada de derulare a unei anchete, însă aceasta a făcut apel la proceduri. ”Comisia de cercetare disciplinară își face treaba, au loc audieri cu părinții, conform unui program. A fost și perioada simulărilor naționale. Trebuie urmați toți pașii de procedură din lege, noi aplicăm legea, pentru că altfel ne putem confrunta cu acțiuni în instanță din partea cadrelor didactice”, a explicat inspectorul școlar general. Până la încheierea anchetei, învățătoarea continuă să intre la clasă, însă cei doi elevi au fost transferați la altă clasă încă de vineri (19 februarie). ”Aștept și eu rezultatele anchetei, mi-am luat un avocat, am fost convocată în consiliu pentru a povesti ce s-a întâmplat, unde am mers însoțită de avocat. Copiii merg acum la altă clasă și sunt mai bine acum. Oricum, aproximativ 6 luni vor continua să meargă la consiliere psihologică”, a povestit Paula Marcovici.

ALTE CAZURI S-AU REZOLVAT ÎN MAXIMUM O SĂPTĂMÂNĂ Nu putem să nu ne mirăm de perioada mare în care se desfășoară ancheta, când alte scandaluri din școli au fost soluționate mult mai rapid. Spre exemplu, în noiembrie 2014, la Școala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” din Corbu, directoarea a fost acuzată de un grup de părinți că i-ar fi jignit pe elevi. În doar două zile, toți părinții au fost audiați, iar ședința a fost organizată de doi inspectori școlari din ISJ și presa a putut participa. O decizie imediată, de retragere a unei educatoare de la catedră, a fost luată și la Țepeș Vodă, când aceasta a fost acuzată de părinți că face educație sexuală unor copii de 3 - 4 ani. Din nou, inspectorul școlar general de la acea dată, prof. Răducu Popescu, a trimis o echipă de inspectori în control, iar măsurile au fost luate în doar două zile, după ce s-a discutat cu toate părțile implicate. În situația de la Valu lui Traian, însă, cercetarea este făcută doar de comisia formată din cadre didactice ale școlii. Rămân întrebări despre cine este această învățătoare și de ce se încearcă întârzierea luării unei decizii în acest caz care este și în atenția Poliției.

Citește și:

Un nou scandal în învățământul constănțean!

Anchetă la o școală din Corbu unde directoarea e acuzată că îi lovește pe copii

Părinții din Corbu iau apărarea învățătoarei: ”Este o înscenare!”

Educație sexuală la copii de 3 și 4 ani!?

Cadrul didactic “educație sexuală” pleacă un an de la catedră



12