De ce mi se zbate ochiul?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De ce mi se zbate ochiul?

Sănătate 10 Septembrie 2013 / 00:00 1948 accesări

„Mi se zbate ochiul”. Nu o dată am auzit sau am spus aceste cuvinte. De asemenea, imediat după rostirea sau auzirea lor, persoanele din jur s-au întrecut în superstiţii şi sfaturi. „Şi el vede multe şi nu spune”; „ţi se va întâmpla ceva rău, închină-l de trei ori”; „vei vedea pe cineva pe care nu l-ai mai văzut demult” etc. Dincolo de toate aceste superstiţii şi „leacuri“, spasmele oculare, căci aşa se numesc „zbaterile de ochi”, sunt fenomene pe care medicii le pot explica în totalitate.

Potrivit „Shine“, una dintre cauzele spasmelor este stresul. Efectele stresului sunt uneori ciudate, dar este adevărat: stresul produce episoade de spasme oculare de lungă durată, care se pot manifesta mai multe zile la rând, cu sau fără pauză. Medicaţia antispastică poate ajuta. Meditaţia şi mişcarea în aer liber pot fi şi ele eficiente. Alte două cauze ar putea fi cofeina şi alcoolul, deoarece ele au efecte de stimulare şi, respectiv, relaxare. Consumate în exces, pot provoca aceste spasme. De asemenea, potrivit specialiştilor, o hidratare defectuoasă şi un deficit de minerale (magneziu, spre exemplu) pot fi unele dintre cele mai comune dezechilibre nutriţionale care pot duce la spasme oculare. Remediul? Consumul de alimente bogate în magneziu: spanac, migdale, fulgi de ovăz. Un alt motiv ar putea fi uscăciunea ochilor, aşadar folosirea lacrimilor artificiale poate anula spasmele oculare. Oboseala oculară poate fi şi ea una din cauze. Expunerea la lumină intensă, la radiaţiile emise de monitoare sau purtarea unor ochelari nepotriviţi duc la apariţia acestor spasme oculare. Uneori, spasmele oculare pot fi semne care anunţă unele maladii grave. Dacă spasmele sunt intense, de lungă durată şi se manifestă la ambii ochi, este momentul să mergeţi la doctor, căci aceste simptome pot însemna hipoglicemie, Parkinson, sindromul Tourette sau unele disfuncţii neurologice.

Taguri articol


12