De ce Ministerul Sănătăţii exclude Constanţa din „Programul Inimii”???

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De ce este ocolit SCJU? Avem un centru ultraperformant, avem specialişti

De ce Ministerul Sănătăţii exclude Constanţa din „Programul Inimii”???

Eveniment 23 Aprilie 2014 / 00:00 1371 accesări

Nu ne mai mor constănţenii care primesc diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA). Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” a reuşit, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, să înfiinţeze un centru absolut necesar constănţenilor, un centru care să le salveze inimile - “Cardiolife”, dedicat intervenţilor cardiovasculare. Cum bugetul statului este mult prea sărac pentru a înfiinţa în spitale asemenea puncte salvatoare, totul a putut fi posibil ca urmare a parteneriatului public-privat, datorită căruia SCJU a fost luat drept model pentru unele spitale din străinătate. La Centrul “Cardiolife” au fost salvate sute de inimi, atât ale locuitorilor judeţului nostru, cât şi ale turiştilor aflaţi pe litoral sau ale celor din Dobrogea. A fost şi un deziderat al medicilor care a fost posibil datorită implicării autorităţilor locale. Dacă în alte judeţe nu s-au făcut prea multe de la preluarea spitalelor de către consiliile judeţene sau primării, la Constanţa, la SCJU, rezultatele sunt evidente.

CRITICI JUSTIFICATE, ÎNSĂ N-AVEM SPRIJIN! Cu siguranţă, mulţi critică faptul că unele intervenţii pentru salvarea inimilor sunt contra cost. Iar costurile nu sunt deloc de neglijat. Este perfect adevărat, însă acest lucru se întâmplă deoarece niciun ministru al Sănătăţii de până acum nu a inclus şi Constanţa în programul naţional IMA, chiar dacă rezultatele centrului tomitan au fost cât se poate de concludente: mortalitatea prin IMA a scăzut cu până la 90% la nivelul judeţului nostru! SCJU are un centru ultraperformant, dar şi specialişti care ştiu exact ce au de făcut. Aşa cum s-a anunţat de la bun început, în lipsa unui buget adecvat, nu toate intervenţiile sunt suportate de către autorităţile locale (CJC, Primărie), ci doar acele cazuri apreciate de comisii ca fiind sociale. Trebuie menţionat că sunt întocmite dosare, care sunt bine analizate, după care sunt aprobate în şedinţele de CJC. Sunt justificate indignările unor pacienţi, însă ele trebuie auzite de către Ministerul Sănătăţii (MS). Dacă SCJU ar fi inclus în programul naţional IMA, atunci mult mai mulţi constănţeni ar beneficia, în mod gratuit, de serviciile centrului.

CINE ŞI CE ARE CU SCJU CONSTANŢA? Deşi rezultatele Centrului “Cardiolife” au fost demonstrate cu acte, deşi oficiali ai MS care s-au tot perindat pe la SCJU, cu diferite ocazii, au văzut cu ochii lor ce înseamnă activitatea centrului, au văzut condiţiile, ba chiar au rămas impresionaţi, atunci când vine vorba de includerea SCJU pe lista spitalelor care beneficiază de programul naţional IMA, se schimbă datele problemei. SCJU este ocolit, implicit constănţenii care au nevoie de serviciile centrului sunt puşi la plată. Atunci când noul ministru Nicolae Bănicioiu a preluat frâiele MS, conducerea spitalului constănţean a sperat că, de data aceasta, se va face dreptate. Din păcate, nici noul ministru nu recunoaşte rezultatele Centrului “Cardiolife”. Ieri, pe site-ul oficial al instituţiei, www.ms.ro, s-a anunţat că 15 spitale care au în alcătuire unităţi de tratament al urgenţelor cu IMA au la dispoziţie 20 milioane de lei pentru achiziţii de medicamente şi materiale sanitare. Managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână, a declarat, pentru “Telegraf”, că nici de această dată Constanţa nu a primit banii absolut necesari pacienţilor care nu-şi permit unele medicamente sau dispozitive medicale specifice. “Nu suntem pe listă. Ni s-a spus că se va reanaliza cererea noastră. Am primit promisiunea că... la rectificarea bugetară”, a declarat dr. Căpăţână.

MANAGERUL NU VA AŞTEPTA PÂNĂ LA RECTIFICARE, CI A ANUNŢAT CĂ VA CERE O AUDIENŢĂ MINISTRULUI PENTRU A AFLA CE SE ÎNTÂMPLĂ, DE CE CONSTANŢA ESTE OCOLITĂ, ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE ŞI LA SCJU SE SALVEAZĂ OAMENI, SIMILAR SPITALELOR CARE AU PRIMIT BANI DE FIECARE DATĂ.

DEBLOCARE Bănicioiu a declarat că a deblocat o sumă importantă, 157,8 milioane de lei, pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din 79 de spitale şi alte 20 de milioane de lei s-au alocat spitalelor care au nevoie de medicamente şi materiale pentru bolnavii diagnosticaţi cu IMA, internaţi în secţiile de terapie intensivă. “Acest program (IMA), ca şi cel pentru ATI, era încă de la începutul anului aprobat de comisiile de specialitate şi exista şi prevederea bugetară necesară, dar nu a fost demarat. Acum, pacienţii cu IMA vor avea la dispoziţie materialele sanitare necesare pentru instalarea stenturilor în centrele de specialitate”, a subliniat ministrul. Casa Naţională de Asigurări de Sanătate asigura până în prezent sumele necesare pentru tratarea urgenţelor. Bănicioiu a precizat că cele două acţiuni prioritare, pentru unităţi sanitare care derulează IMA şi ATI, fac parte dintr-un program mai amplu al MS, prin care instituţia doreşte realizarea unui obiectiv strategic pentru sănătatea pacienţilor din România: un Sistem Naţional Integrat de management al marilor urgenţe, pre şi intraspitalicesc. În cadrul acestei strategii vor fi realizate acţiuni similare pentru un pacienţii cu traumă şi accident vascular cerebral, dar şi pentru cei cu risc de moarte subită, potrivit MS.

Cel mai tânăr pacient salvat, la Constanţa

Pe 5 august 2012, cotidianul nostru prezenta cum medicii Departamentului Inimii au salvat viaţa unui tânăr de 36 de ani, Denis Mihai Constantin, binecunoscutul solist al trupei „Autentic”, care concertează şi alături de îndrăgita cântăreaţă Mirabela Dauer. El se afla la un concert, pe litoral. I s-a făcut rău şi a fost dus de urgenţă la SCJU. A fost salvat datorită Centrului “Cardiolife”. „Dacă în toată ţara autorităţile locale s-ar implica aşa... ca aici... Mă interesează omul care realizează ceva pentru om. Aşa este preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu”, spunea atunci, în exclusivitate pentru ziarul nostru, îndrăgita cântăreaţă. „Ce se întâmplă aici, la Constanţa, cu sprijinul preşedintelui CJC, este minunat şi vreau să-l felicit pentru asta. Şi o spun dezinteresat”, declara Mirabela Dauer. „Pot să fac infarct acum, ştiu că aici sunt pe mâini bune”, glumea solista. Tânărul le-a mulţumit medicilor şi le-a promis că va respecta pe deplin sfaturile primite.



12