De ce nu anchetează nimeni subiectul „eratei” ilegale CCR?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la Băsescu...

De ce nu anchetează nimeni subiectul „eratei” ilegale CCR?

Eveniment 14 August 2012 / 00:00 512 accesări

NU-I ANCHETA... Nu demult, a explodat bomba documentului ilegal emis de Curtea Constituţională a României (CCR). Au curs tone de cerneală şi s-au încins releele de informaţii transmise pe acest subiect. A urmat apoi o scurtă perioadă extrem de agitată, plină de vizite din afară şi subiecte care mai de care mai apetisante. Cu procurori asmuţiţi asupra instituţiilor publice, miniştrilor, foştilor miniştri, etc... Însă nu a mai apărut nicio informaţie legată de vreun control al vreunei procuraturi pe tema deja celebrei „erate” a CCR, despre care un judecător CCR a afirmat că este ilegală, iar alţi doi au spus că nu au cunoştinţă despre existenţa ei. ”Erata” din 6 august 2012, trimisă către Monitorul Oficial şi contestată de mai mulţi judecători, a fost semnată de un magistrat de serviciu, cel mai probabil Ştefan Minea, judecător numit la propunerea PDL, care ar fi avut mandat de la preşedintele Curţii Constituţionale să semneze acte oficiale ale CCR, deoarece Augustin Zegrean îşi luase deja concediu. Totuşi, o adresă emisă de CCR în aceeaşi zi de 6 august 2012, către Guvernul României, poartă semnătura preşedintelui CCR Augustin Zegrean, remarcă site-ul lumeajustitiei.ro.

ZEGREAN - DOUĂ SEMNĂTURI DIFERITE ÎN ACEEAŞI ZI „În 6 august 2012, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a semnat o adresă către premierul Victor Ponta, în care îi transmite că, ţinând cont de interpretările diferite din mass media, dar şi ale celor din conferinţa de presă a Guvernului pe subiectul ce ţine de decizia CCR din data de 2 august, îi aduce la cunoştinţă următoarele: ”(...) prin Adresa nr. 5305 din 3 august 2012, Plenul CCR a solicitat Guvernului listele electorale permanente, actualizate conform art.17 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, Traian Băsescu”. Tot în 6 august 2012, deşi se vede clar că Zegrean se afla în exerciţiul funcţiunii din moment ce semnase adresa sus-menţionată, alt judecător, Şfefan Minea, şi-a permis să arunce în aer credibilitatea CCR, punându-şi semnătura ”pentru” preşedintele Zegrean pe ”erata” care se dorea a schimba întreg conţinutul unei decizii CCR din 2 august 2012, cu toate că nu mai avusese loc nicio şedinţă a plenului care să constate vreo eroare în publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR. Întrebarea logică în acest context e simplă: dacă Zegrean se afla la CCR în 6 august, ce anume l-a determinat să pună un alt coleg al său să semneze în locul lui aşa-zisa ”erată”. De ce nu a semnat Zegrean „erata”? Ştia că e un fals grosolan?”, se întreabă ziariştii de la site-ul citat.



12