Piaţa smartphone-urilor a ajuns la suprasaturaţie. Cumpărătorul obişnuit – cel care îşi cumpără un telefon şi îl ţine până se strică – nu poate ţine pasul cu viteza cu care apar modele noi şi din ce în ce mai scumpe. Vremea în care se făceau rate pentru achiziţionarea unui smart de „ultimul răcnet” a trecut. Acestea era datele unui studiu realizat anul trecut care arăta că smarphone-urile sunt prea multe şi prea bune, în special pe segmentul de medium-price. Şi atunci noile apariţii trebuie să vină cu inovaţii extraordinare pentru a convinge un om care abia şi-a cumpărat un telefon să-l dea cadou copilului şi să-şi cumpere altul. De asemenea, un concurent serios este segemntul „second-hand”, mulţi dintre cumpărători având încredere în firmele care vând telefoane la mâna a doua şi cumpărându-şi device-urile de acolo.
La niciun an de la acest studiu, firma de cercetare de piață Strategy Analytics arată că vânzările mondiale de smartphone-uri au scăzut cu 3% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, aceasta fiind prima contracție în ritm anual înregistrată vreodată de această piață. Potrivit Strategy Analytics, care a relevat joi datele analizei, în perioada ianuarie-martie 2016, la nivel mondial au fost livrate 334,6 milioane smartphone-uri, mai puțin decât cele 345 milioane unități livrate aceeași perioadă a anului trecut, pe măsură ce o serie de piețe importante precum China au ajuns la maturitate iar îngrijorările cu privire la economia globală au afectat încrederea consumatorilor.
În topul producătorilor mondiali, primul loc este ocupat în continuare de grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd, însă livrările sale au scăzut cu 4,5%, până la 79 milioane unități, susține Strategy Analytics. În aceste condiții, cota de piață a grupului sud-coreean a scăzut ușor, la 23,6% de la 24% anul trecut.
Locul doi este ocupat de grupul american Apple Inc, ale cărui livrări au scăzut cu 16% până la 51,2 milioane smartphone-uri, iar cota sa de piață a coborât la 15,3% de la 17,7% în urmă cu un an. Pe principiul nici iPhone-ul nu mai e ce-a fost, marți seara, Apple a anunțat că în primul trimestru al acestui an vânzările de telefoane iPhone au fost 16% mai mici decât în perioada similară a anului trecut, prima scădere trimestrială de la lansarea acestui produs în 2007, ceea ce a făcut ca Apple să înregistreze prima sa diminuare trimestrială a cifrei de afaceri din ultimii 10 ani.