Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține de două fenomene naturale, unul cu dată fixă - echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare - Luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an. Dar, în plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. Biserica Romano-Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian (pe stil vechi). Originile sărbătorii pascale sunt legate de sărbătorile mai vechi ale renașterii naturii și ale echinocțiului de primăvară.

POPORUL EVREU MARCHEAZĂ PRIN SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI ELIBERAREA DIN SCLAVIE ȘI PLECAREA DIN EGIPT

La începutul erei noastre, în perioada în care a trăit Iisus, data Paștelui iudeu era fixată în ziua de 14 a lunii Nisan (după calendarul lunar), ziua cu prima Lună plină a primăverii. Nisan este prima lună a anului în calendarul asirian, iar în cel iudaic este prima lună a anului ecleziastic și a șaptea lună (a opta în anii bisecți) a anului secular. Numele de "nisan" este de origine asiro-babiloniană și înseamnă "luna fericirii". Această dată era dependentă de ciclul lunar (anul de 13 luni), și nu de calendarul solar de 12 luni, aplicat în prezent. Așa încât data Paștelui a fost stabilită de primul Conciliu de la Niceea, din anul 325, în "duminica imediat următoare lunii pline după echinocțiul de primăvară“. Calculul acestei date permite stabilirea în calendar nu doar a Paștelui, ci și a altor sărbători creștine importante.

INIȚIAL, BISERICA RĂSĂRITEANĂ ȘI CEA APUSEANĂ SĂRBĂTOREAU PAȘTELE LA ACEEAȘI DATĂ

După Marea Schismă din 1054, Biserica Creștină a fost împărțită în două - cea Apuseană, sub autoritatea Papei, și cea Răsăriteană, sub autoritatea Patriarhului de la Constantinopol. Mai târziu, în 1582, Papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian (pe stil vechi) din cauza erorilor acestuia față de calendarul astronomic (o rămânere în urmă), făcând trecerea la calendarul modern, ce-i poartă numele. Din motive de ordin confesional, bisericile ortodoxe nu au acceptat reforma gregoriană, păstrând în continuare calendarul iulian. Cu timpul, diferența dintre cele două calendare, care la sfârșitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească și după 1900 ea a ajuns să fie de 13 zile. Astfel, nevoia de armonizare a calendarului în toate domeniile vieții publice a făcut ca și bisericile ortodoxe să reflecteze la trecerea la calendarul gregorian. Regatul României a adoptat reforma calendarului în anul 1919, când ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou. Congresul interortodox desfășurat la Istanbul (Constantinopol) în anul 1923 a hotărât adoptarea calendarului gregorian și în bisericile ortodoxe, rămânând însă la latitudinea fiecărei biserici ortodoxe autocefale să aleagă momentul oportun pentru această trecere. Tot atunci s-a hotărât ca data Paștelui pentru ortodoxie să se calculeze în continuare după calendarul iulian, până când toate bisericile ortodoxe autocefale vor adopta calendarul gregorian, evitându-se astfel diferențele liturgice din sânul Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Sârbă nu au adoptat însă calendarul gregorian. În prezent, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian și Paștele după cel iulian. Astfel, deși reprezintă cea mai importantă sărbătoare creștină, Paștele catolic și cel ortodox nu cad în aceeași zi decât rareori (așa cum s-a întâmplat în 2014 și se va mai întâmpla în 2017). Paștele catolic poate cădea în luna martie sau aprilie și niciodată în luna mai, în timp ce cel ortodox poate cădea în aprilie sau mai și niciodată în martie.