Egalul cu Oţelul, dar mai ales cel cu Rapid, a fost pe post de Vergil Hâncu. Vi-l amintiţi? Cel care ne-a omorît de cîteva ori pînă acum, prevestind cutremure catastrofale în România. A venit apoi înfrîngerea de la Baia Mare şi zvonul a prins esenţă: Dumitru Muşi ameninţă cu demisia de la conducerea Tomisului! Pentru cei ce nu ştiu… sau au uitat (!), Muşi este cel sub conducerea căruia handbalul feminin constănţean a cunoscut cele mai importante momente din istoria sa, exceptînd locul doi al Hidrotehnicii, în 1978, performanţa realizată cu profesorul Traian Bucovală la timonă. Mai mult, în momentul de faţă, Dumitru Muşi este cel mai longeviv antrenor romîn pe banca unei echipe din prima ligă. Din 1993, numele său este legat indisolubil de cel al Hidrotehnicii (actualul Tomis). Un fel de Alfa şi Omega pe care nimeni n-ar cuteza măcar să le despartă. Şi, totuşi, Muşi ameninţă cu plecarea. Inevitabil, suporterii se întreabă care ar fi motivele din spatele acestui anunţ şoc.

Iată două dintre ele: Muşi = performanţă. În spatele antrenorului Muşi stau cîteva dintre performanţele mari ale handbalului feminin românesc. Titluri şi medalii mondiale şi europene obţinute la conducerea echipelor naţionale de junioare şi tineret, precum şi clasări mai mult decît onorabile ale naţionalei de senioare, cu Muşi secund, la C.M., C.E sau J.O. Apoi, finala şi semifinala în Challenge Cup (fosta City Cup), cu Tomis (Hidro). Cîrcotaşii, realişti în felul lor, pot aminti şi de locul 17 de la “mondialele” din 2001, singura competiţie majoră a senioarelor la care Muşi a fost principal. Cu tot acest bagaj de performanţă în spate, rezultatele mai degrabă modeste obţinute la Tomis au darul de a-l nemulţumi pe antrenorul constănţean. “Eu nu mă pot disocia de rezultatele echipei, iar înfrîngerile mi se datoreaza şi mie, în egală măsura cu echipa”, recunoaşte Muşi. Nemulţumirea sa vine din faptul că nu a beneficiat la Tomis de un lot cu care să facă cu adevărat performanţă, echipa constănţeană fiind etichetată drept una bine instruită, dar limitată valoric. În acest moment, rezultatele întîrzie să apară, în condiţiile în care o seamă de jucătoare, în care s-au pus mari speranţe, nu confirmă, iar saltul valoric aşteptat nu se produce.

Şi-a pierdut Muşi talentul de a şlefui diamante? Da… şi nu! Nu pînă de mult, numele antrenorului constănţean era asociat cu succesul în cariera unor jucătoare. Cele care acceptau metodele (considerate dure!) lui Muşi şi urmau paşii ceruţi de acesta ajungeau, în cele mai multe dintre cazuri, să joace pentru naţională. De aici, şi avantajul de a fi căutate de cluburi puternice din străinătate sau din ţară şi de a obţine contracte avantajoase. Nume precum Iovănescu, Iacob, Raita, Ignat sau Gâlcă stau mărturie în acest sens. O reţetă de succes, ştiută fără doar şi poate de tehnicianul constănţean, dar care, în ultima perioadă n-a mai funcţionat. Diana Druţu este exemplul perfect. O jucătoare pe care specialiştii o vedeau a fi una dintre cele mai promiţătoare pentru handbalul feminin românesc este pe cale să devină o mare deziluzie! Declarată cea mai bună jucătoare a echipei în 2007 (împotriva voinţei antrenorului şi a conducerii clubului!), Druţu are un debut de an 2008 submediocru, progresul său valoric întîrziind să se producă.

O privire atentă, atît din interior, cît şi din exterior, ne poate oferi cel puţin o explicaţie. Dumitru Muşi a obosit. Poate mai puţin din punct de vedere al efortului fizic depus pe două planuri, club şi naţională, dar mai ales al celui psihic. Cînd lucrezi la naţională, avînd pe mînă cele mai valoroase jucătoare, este dificil să revii la un club unde, în multe cazuri, trebuie să predai abc-ul handbalistic. Ca să reuşeşti acest lucru, ai nevoie de multă răbdare, atribut pe care chiar Dumitru Muşi recunoaşte că l-a cam pierdut. De aici şi starea permanentă de nervozitate, mult prea vizibilă pentru orice spectator prezent la meciurile Tomisului. O stare ce se transmite nefast şi asupra jucătoarelor, cele care au tendinţa de a-şi justifica astfel nereuşitele din teren. Această luptă continuă pe două fronturi l-a măcinat mai mult decît s-ar crede pe omul Muşi, iar lucrurile au ajuns la un punct din care antrenorul constănţean simte nevoia unei schimbări radicale. Indirect, el şi-a lansat atacul asupra conducerii clubului constănţean, căreia îi reproşează incapacitatea de a produce performanţa de nivel înalt. Ajuns la un înalt nivel de competenţă profesională, Muşi nu mai poate preda regula de trei simple unor jucătoare, de valoare mai mult sau mai puţin îndoielnică, din promovarea cărora Tomisul şi-a făcut un renume.

Dumitru Muşi vrea certitudini! Poate Constanţa să i le ofere? Aceasta este întrebarea şi, totodată, răspunsul pentru viitorul său alături de Tomis.