De ce una din zece persoane se confruntă cu răni care se vindecă greu?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De ce una din zece persoane se confruntă cu răni care se vindecă greu?

Ştiință 18 Octombrie 2017 / 18:09 1165 accesări

O echipă de oameni de știință din Marea Britanie a anunțat că a descoperit motivul pentru care una din zece persoane se confruntă cu răni care se vindecă greu și care au potențial fatal, informează Xinhua, citată de Agerpres. Noua cercetare desfășurată la Universitatea din Manchester a identificat o bacterie, prezentă în mod normal pe piele, ce poate îngreuna vindecarea rănilor. Oamenii de știință au descoperit că, în cazul deteriorării unui receptor ce permite corpului să recunoască bacteria Pseudomonas aeruginosa, rezultatul este o disfuncție și un dezechilibru. Conform dr. Sheena Cruickshank, acest dezechilibru are un impact deosebit de important asupra abilității de vindecare a unei răni. Bacteria, care trăiește în mod natural pe oameni, a fost asociată anterior cu infecția rănilor, o complicație majoră a leziunilor pielii care întârzie să se vindece. Cercetarea, condusă de Cruickshank și dr. Matthew Hardman de la Universitatea din Hull, a fost publicată în ''Journal of Investigative Dermatology'' și a fost finanțată de Consiliul pentru Cercetare Medicală. Aceasta prezintă noi dovezi ce explică motivul pentru care 10% dintre persoane se vor confrunta cu o rană infectată care nu se va vindeca în mod corespunzător, menționează sursa citată. ''Este impetuos necesar să înțelegem comunitățile de bacterii prezente pe pielea noastră și motivul pentru care mulți dintre noi se vor confrunta cu răni care nu se vindecă'', a declarat dr. Cruickshank.



12