De cinci ori mai multe culturi de canabis în Vama Veche

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Comparativ cu anul trecut

De cinci ori mai multe culturi de canabis în Vama Veche

Justiție 27 August 2008 / 00:00 1934 accesări

Numărul culturilor de canabis descoperite în acest an, în staţiunea Vama Veche, este de cinci ori mai mare decît cel al plantaţiilor identificate anul trecut. Potrivit jandarmilor, odată cu înmulţirea culturilor de “iarbă” s-a multiplicat, după cum era de aşteptat, şi numărul consumatorilor de droguri de pe litoralul românesc. Reprezentanţii Jandarmeriei au semnalat, ieri, şefului Departamentului de Control al Guvernului (DCG), secretarul de stat Emanoil Neguţ, aflat în inspecţie pe litoral, că în acest an au fost descoperite 16 culturi de canabis în zona staţiunii Vama Veche şi a localităţii 2 Mai, comparativ cu doar trei plantaţii identificate anul trecut şi că în acest sezon estival s-a constatat o creştere a cazurilor infracţionale de consum de droguri. O altă problemă semnalată şefului DCG se referă la lipsa unei delimitări clare a zonelor în care să fie practicat nudismul şi au cerut modificarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului privind utilizarea plajei Mării Negre, prin introducerea unor reguli de delimitare a acestor spaţii. La rîndul său, secretarul de stat a cerut Poliţiei şi Jandarmeriei să interzică accesul pe plajă cu autovehicule, solicitînd totodată Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral să dispună demolarea construcţiilor neautorizate, pe baza unui inventar.

În urmă cu o săptămînă, jandarmii constănţeni în colaborare cu poliţiştii de la Antidrog au descoperit, la marginea staţiunii Vama Veche, o adevărată plantaţie de „iarbă” pe un teren de o suprafaţă de 350 de metri pătraţi, de pe care au fost recoltate 72 de kg de cînepă, folosită de unii turişti la prepararea substanţelor halucinogene. Densitatea cînepei i-a dus pe anchetatori la concluzia că aceasta ar fi fost cultivată. Din cercetările efectuate, autorităţile spun că persoana care deţine suprafaţa respectivă de teren a declarat că nu are cunoştinţă despre cele înîmplate. De asemenea, Primăria Limanu şi Autoritatea de Mediu nu au eliberat vreo autorizaţie pentru culturi speciale pentru acel teren. Şeful BCCO, Aurelian Pavel, a explicat că, la nivelul solului, marijuana are o concentraţie mai mică de THC - TetraHydroCannabinol - principala substanţă psihoactivă găsită în canabis - marijuana şi alte droguri, însă prin fierbere, concentraţia THC creşte, iar canabisul devine un drog foarte periculos. Cultura de cînepă a fost distrusă. Tot la acea dată au fost prinşi cu droguri în Vama Veche şi 2 Mai şase tineri, cu vîrste cuprinse între 18 şi 38 de ani. Staţiunea Vama Veche şi localitatea 2 Mai s-au situat, anul acesta, în topul preferinţelor tinerilor amatori de senzaţii tari, în timp ce drogurile cu cea mai mare „priză” la public sînt canabisul şi haşişul.

Taguri articol


12