Ultimii 26 de ani au trecut fix degeaba. Și asta pentru că, de fiecare dată când în economia administrată de stat apare o problemă, soluția este mereu aceeași - mai mult stat, spune analistul Florin Cîțu - „Susținătorii intervenționismului cred că rezolvarea e să aduci oameni noi. Schimbăm oamenii, menținem sistemul și totul o să meargă bine. Dar nu merge. Nu a mers niciodată și nu va merge vreodată. Dacă vrem școli mai bune, spitale performante, infrastructură vestică și aer curat, trebuie să reformăm sistemul, nu doar să reciclăm funcționari“. Iar marea problemă e că până și cei mai tineri membri ai societății au ajuns să ceară intervenția statului. Paradoxal, spune Cîțui, în condițiile în care tinerii din restul lumii cer economie și piață libere, în care competiția e pe bune - „Culmea e că mulți preferă să meargă afară, să studieze și să muncească acolo, niciodată la stat, ci în instituții private din țări dezvoltate. Dar, în același timp, poate inconștient, susțin un sistem intervenționist în România (să dea statul bani etc. - n.r.)“. În ultimele decenii, pe măsură ce populația din țările dezvoltate a îmbătrânit și cele mai multe companii au ajuns deja la statutul „too big to fail“ (prea mari pentru a fi lăsate să moară), a crescut și apetitul pentru reglementare, intervenții și dirijism de la centru. „De cine se tem? De țările în curs de dezvoltare, cu societăți tinere care vor libertate economică și piață concurențială (adică nu de noi)“, mai spune Cîțu. Analistul vede însă și luminița de la capătul tunelului, dar e nevoie de-o luptă împotriva noii paradigme a intervenționismului... binevoitor (adică implementat de funcționari tehnocrați, nu de dictatori comuniști) - „Și-n plus, a venit vrea să refuzăm să ascultăm propaganda instituțiilor internaționale de tipul FMI sau Băncii Mondiale“. Și dacă nu crezi în piață liberă, uită-te la Noua Zeelandă. Sau la Elveția.