Calificată pentru a șaptea oară consecutiv în semifinalele UEFA Champions League, Real Madrid vrea să doboare recordul sumei de achiziție în ceea ce priveşte portarii în perioada de transferuri din vară. „The Sun“ anunţă că madrilenii au pregătit 60 de milioane de lire sterline pentru transferul lui De Gea de la Manchester United! Suma ar reprezenta aproape dublul sumei plătite de Juventus Torino celor de la Parma pentru Gianluigi Buffon. Portarul italian a fost achiziţionat în 2001 în schimbul a 32 de milioane de lire sterline și este până în prezent cel mai scump portar din istoria fotbalului.
De Gea este ţinta principală a „Galacticilor”, dar, dacă negocierile cu United nu vor ajunge la un numitor comun, Real are şi o variantă de rezervă. Belgianul Thibaut Courtois, portarul lui Chelsea, este următorul pe lista spaniolilor, notează sursa citată.
În 2015, cele două părţi au fost foarte aproape să se înţeleagă pentru transferul lui De Gea la Madrid, un singur minut blocând tranzacţia. Concret, în Spania, perioada de mercato s-a închis pe 31 august, la ora 0, iar președintele lui Real, Florentino Perez, a declarat că „Diavolii Roșii” au trimis contractul jucătorului cu un minut dincolo de miezul nopții la Liga de Fotbal Profesionist (LFP) din Spania. Astfel, acesta nu a putut fi înregistrat în timp util şi mutarea a picat.
PORTARUL SPANIOL, INCLUS ÎN ECHIPA SEZONULUI DIN PREMIER LEAGUE
Joi, Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti din Anglia (PFA) a anunțat jucătorii care fac parte din echipa sezonului 2016-2017 al Premier League. Printre ei se numără și ținta Realului, David de Gea (Manchester United), alături de David Luiz, Gary Cahill, Eden Hazard, N'Golo Kante (toți de la Chelsea Londra), Kyle Walker, Danny Rose, Dele Alli, Harry Kane (Tottenham Hotspur), Sadio Mane (Liverpool) şi Romelu Lukaku (Everton). Echipa ideală este: de Gea - Walker, David Luiz, Cahill, Rose - Hazard, Alli, Kante, Mane - Kane, Lukaku.