Poate mulţi şi-au dorit cu ardoare să lucreze în sistemul sanitar, să îmbrace halate albe, să acorde îngrijiri medicale. Din păcate, Sănătatea din România nu-i mai „acceptă”, chiar dacă pacientul român este cel mai neglijat din UE, în contextul deficitului de personal. Chiar dacă s-au pregătit intens pentru a îmbrăţişa această meserie, asistenţii medicali se văd nevoiţi să se reprofileze. Sindicatul „Sanitas” a lansat programul social european „Noi perspective pe piaţa muncii pentru personalul medical”, finanţat cu 2 milioane de lei proveniţi din fonduri europene. Liderului sindicatului constănţean, Nicolae Manea, a declarat că programul constă în derularea a două cursuri de reconversie profesională – baby sitter şi îngrijitoare bătrâni la domiciliu – recunoscute la nivel naţional şi european, avizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, dar şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În condiţiile de faţă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână, este de părere că, până la urmă, aceste cursuri sunt binevenite pentru că sistemul de îngrijiri la domiciliu nu este aproape deloc dezvoltat la nivelul judeţului. „Sunt perioade în care anumite secţii din spital sunt aglomerate cu bolnavii cronic pe care nu are cine să-i îngrijească acasă sau cu persoanele cu cancer în faze terminale. Este un chin pentru aceştia să stea departe de mediul în care sunt obişnuiţi, dar şi o risipă de bani pentru spital. În plus, sunt ţinute ocupate paturi care are putea fi utilizate altfel, aşa că un astfel de curs este mai mult decât binevenit pentru introducerea îngrijirilor la domiciliu”, a afirmat dr. Căpăţână. Prin intermediul programului social european „Noi perspective pe piaţa muncii pentru personalul medical” vor fi recalificaţi 240 de angajaţi din sectorul sanitar, iar primele două grupe vor cuprinde personalul sanatoriilor Techirghiol şi Grand. Astfel, 20 de persoane vor face cursuri de reconversie profesională în baby-sitting, iar alte 20, în îngrijiri la domiciliu.