Între bilanţul lui Tăriceanu şi debutul lui Boc, formulînd pe scurt, n-au trecut nici trei zile. În acest interval s-a petrecut nominalizarea spectaculoasă a lui Cătălin Predoiu, la Justiţie. Fiecare eveniment merită comentat, fie şi succint.

Bilanţul guvernării liberale, aşa cum l-am ascultat în „lectura europeană” a lui Călin Popescu Tăriceanu, ignoră prima jumătate a mandatului, cea împărţită cu fostul Partid Democrat, pentru ca PNL-ul să-şi poată asuma integral meritele pe care le-a invocat fostul premier. Dar mai sînt şi „pagube colaterale”, dacă pot să mă exprim în cheie ironică. Nu vreau să inventariez ceea ce cunoaştem toţi, pe propriile noastre buzunare, însă trebuie să remarc un anumit clivaj social-economic. Adică ruptura dintre cele două Românii ale lui Adrian Năstase, de acum patru ani, s-a făcut şi mai mare. Săracii din mandatul trecut au rămas aproape la fel de săraci, cu toată mult trîmbiţata dublare a pensiilor sau a salariilor, din cauza inflaţiei, în schimb bogaţii sînt şi mai înstăriţi decît în cealaltă legislatură. Eu, unul, nu am nicio problemă cu această realitate, deoarece nu sînt nici sărac, nici bogat, iar în situaţia mea se află cîteva milioane de români, adică exact clasa de mijloc, care au votat jumătate-jumătate, împărţindu-şi voturile între PD-L şi PSD, ceea ce dovedeşte că nu toată lumea este mulţumită. Asta ar fi, ca să spun aşa, „morala fabulei” ce înlocuieşte bilanţul guvernării Tăriceanu, fapt care poate fi observat cu uşurinţă de oricine, fără a fi economist sau politician.

De la acest punct intră în ecuaţie Guvernul Boc, ceea ce înseamnă că democrat-liberalii şi social-democraţii nu vor avea o sarcină uşoară. Asta s-a văzut chiar de la întîlnirea recentă cu liderii sindicali cei mai proeminenţi. Marile confederaţii sindicale îşi doresc, încă de la debutul actualei guvernări, ceea ce liderii au numit un „pact social”, altfel se va abate un veritabil uragan de greve peste capul micului Boc. Aici este punctul cel mai dedicat, fiindcă nimeni nu ştie, cel puţin pînă în clipa de faţă, cîţi bani au mai lăsat liberalii în urma lor şi nici nu se poate face, deocamdată, o estimare bugetară normală, avînd în vedere că urmează un an de criză. Oricum ar sta lucrurile, mai ales că majoritatea previziunilor sînt cam sumbre, noul guvern va avea zile grele.

În ceea ce priveşte nominalizarea lui Cătălin Predoiu, cea care l-a scos din sărite pe Bogdan Olteanu, eu o consider o dovadă de pragmatism din partea coaliţiei PSD – PD-L. Asta arată că adversarii politici de altădată sînt hotărîţi să îşi asume guvernarea cu realism. Într-o „traducere editorialistă”, dacă pot spune astfel, această înţelepciune politică lasă loc oricărei soluţii de compromis spre rezolvarea tuturor problemelor ce vor apărea, iar ele nu vor fi puţine. Dacă lucrurile vor sta într-adevăr aşa, atunci guvernarea actuală nu se va bloca, în pofida pronosticurilor pe care le fac pesimiştii. Numai să nu-şi bage coada Traian Băsescu!