Diplomatul Mircea Geoană şi-a încheiat, sâmbătă noaptea, cariera în fruntea Partidului Social Democrat. Cinci ani a condus, cu bune şi cu rele, cea mai importantă formaţiune politică de stânga din România. Foarte tânărul Victor Ponta a reuşit o lovitură de maestru, instalându-se în fotoliul de şef al stângii. Dar mişcarea sa vine într-un moment extrem de complicat în partidul său şi pe scena politica internă.

Ceea ce s-a întâmplat la congresul PSD aruncă o mănuşă serioasă celorlalte formaţiuni politice, pentru schimbarea liderilor şi întinerirea garniturilor de la vârf. Ponta avea 17 ani la momentul Decembrie 1989, a devenit mai apoi un procuror specializat în combaterea crimei organizate. Descoperit de Adrian Nastase şi promovat mai apoi ca şef al Corpului de control al Guvernului în perioada 2001-2004, Ponta s-a consacrat drept un politician vertical şi competent, cu o bună imagine, complet neafectată de ştampila corupţiei sau cea a comunismului. Impetuos şi fără complexe, Ponta se află acum în faţa celui mai dur examen al vieţii sale: acela de competenţă managerială în cel mai complicat partid românesc. După 20 de ani, moştenitorul FSN-ului condus autoritar de Ion Iliescu are în frunte, ceea ce unii numesc cu aroganţă, un puşti. Pe 3 martie, Iliescu împlineşte 80 de ani. Noul preşedinte al PSD i-ar fi putut fi nepot… Cel supranumit cu duioşie Bunicuţa a sprijinit această schimbare.

Politica românească dă semne de schimbare serioasă şi necesară acum. Un soi de speranţă renaşte: că mentalităţile se pot schimba, că vin din spate oameni politici capabili şi de altceva decât şpaga, şmecheria, învârteala şi abureala.

Mandatul lui Geoană merită analizat. Dincolo de slăbiciunile sale (mult prea) evidente în campania prezidenţială, pe care a pierdut-o la câteva zecimi de procent, el rămâne un personaj de valoare, bine educat şi valabil din foarte multe puncte de vedere. Cine l-a cunoscut ca om pe Mircea Geoană s-a convins de aceste lucruri. În funcţia de lider al PSD a reuşit unele schimbări serioase, fără ca pericolul scindării să apară iminent. Dacă Victor Ponta e azi preşedinte al PSD este şi meritul lui Geoană. Liderilor PSD le-a fost greu să scape de complexul Ion Iliescu. Toţi erau în poziţia ghiocel în faţa acestui personaj politic providenţial pentru stânga românească. Au reuşit în aceşti ultimi cinci ani. Apoi a urmat complexul Adrian Năstase. Autoritatea deplină a fostului prim ministru a creat un trac enorm celor din fruntea PSD. Nu ştiau de unde să-l apuce, cum să-l trateze, cum să-i explice că ar fi cazul să facă un pas înapoi. Mircea Geoană a făcut-o, a dus corăbia stângii în ape relativ liniştite şi a încercat să facă performanţă. Un alt fapt pozitiv pentru diplomatul de carieră a fost introducerea deplină a democraţiei interne într-un partid acuzat de anchilozare comunistă, de tentaţii autoritare. Toată lumea a făcut ce-a vrut, a spus orice. Păcatul cel mare a fost că au vorbit prea mult şi cei care au tras PSD în jos în planul imaginii, precum Marian Vanghelie. Dar atitudinea relaxată, critica deschisă la adresa conducerii, lipsa unor represalii născute din imense orgolii personale - acestea sunt cîştiguri importante în mandatul Geoană.

Printre păcatele fostului preşedinte trebuie să enumerăm o lipsă a disciplinei şi o slabă comunicare externă organizaţională. Şi nu în ultimul rând, pierderea alegerilor prezidenţiale după un sprijin enorm, al tuturor forţelor aflate în opoziţie cu PD-L şi Traian Băsescu. Faptul că Geoană a lăsat mereu impresia că nu e un bărbat puternic din punct de vedere uman a fost cel mai mare handicap pentru el. De aici a pornit şi incoerenţa mesajului sau în campania prezidenţială. Şi impresia că toţi liderii locali, mai mult sau mai puţin controversaţi, i-au bătut cu pumnul în masă la PSD, fără puterea de a se impune în faţa lor.

Nu ştiu dacă Ponta are cultura politică şi umană a lui Geoană. Ştiu sigur însă că nu va miza pe al’de Vanghelie, că e mai curajos ca om şi cu mai puţine complexe în faţa adversarilor politici. Asta înseamnă că schimbarea din PSD poate fi de bun augur. Acolo, la ei.