Primul autovehicul multifuncţional din cele patru comandate de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa a ajuns în curtea instituţiei. Directorul regiei, Vasile Moldovanu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că achiziţionarea autoutilitarelor multifuncţionale a fost posibilă datorită Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), care a aprobat, anul trecut, alocarea fondurilor necesare pentru realizarea unui contract de leasing. Maşinile, fabricate de Mercedes, au fost achiziţionate cu o serie de accesorii care vor permite utilizarea lor atît pe timp de iarnă, pentru deszăpeziri, cît şi vara, pentru lucrările de întreţinere a drumurilor judeţene. “Ne-am dorit foarte mult astfel de echipamente, pentru că vara, pe multe străzi, se trece prin tuneluri verzi care cresc riscul de accidente. Am avut sesizări de la Poliţie anul trecut, că pe drumul judeţean de la Nazarcea nu se vedeau semnele de circulaţie din cauza vegetaţiei. Conform prevederilor legislative, avem obligaţia, ca administratori ai drumurilor judeţene, să asigurăm toate lucrările necesare pentru ca circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, a declarat Vasile Moldovanu. Autovehiculele multifuncţionale Unimog U 400 vor avea în dotare, pentru intervenţiile pe timp de iarnă, pluguri de zăpadă, freze şi împrăştietoare de materiale antiderapante. Gama de accesorii pentru vară este mult mai largă, maşinile putînd fi utilate în funcţie de necesităţile drumarilor, cu cositoare, tăietoare de crengi, tocătoare de crengi, mături, perii pentru şanţuri, burghie, capete de spălare a asfaltului, lame de nivelare, braţ excavator, ciocan hidraulic sau fierăstrău hidraulic. Practic, cele patru maşini vor reprezenta adevărate unităţi mobile ale Regiei, capabile să execute toată gama de lucrări de întreţinere a drumurilor judeţene şi comunale. „2007 începe pentru noi cu o investiţie importantă realizată, la care am dori să adăugăm şi altele”, a mai afirmat Moldovanu. Conform contractului cu furnizorul, întreaga investiţie se ridică la 1,5 milioane de euro, din care CJC a achitat deja 20% ca avans pentru leasing. Celelalte trei autospeciale vor ajunge la Constanţa în aprilie, cînd reprezentanţii firmei germane care a cîştigat licitaţia de furnizare a echipamentelor vor face o demonstraţie practică a capacităţilor autospecialelor. Directorul Regiei a precizat că, tot în luna aprilie, cîţiva angajaţi ai regiei vor urma un curs de perfecţionare pentru utilizarea multifuncţionalelor cu diferitele accesorii cu care pot fi echipate. „Astfel de echipamente sînt utilizate frecvent de Compania Drumurilor Naţionale şi RAJDP este una dintre primele regii din ţară care au în dotare astfel de echipamente”, a mai spus Moldovanu. El a afirmat că pe autospeciale pot fi montate mult mai multe echipamente decît cele comandate de Regie. „Dacă mai avem nevoie şi de alte echipamente, o să le comandăm”, a declarat directorul RAJDP. Cele patru maşini nu vor rămîne la Constanţa. Conducerea Regiei a decis să le trimită principalelor filiale ale Regiei din judeţ – Topraisar, Cuza Vodă, Hîrşova, Băneasa - pentru a deservi cîte o zonă. “Au productivitate mare şi sînt sigur că vor face faţă tuturor lucrărilor din judeţ”, a mai spus directorul RAJDP.
Ieri, lîngă noul utilaj, erau trase pe dreapta două autoutilitare cu freză IAMZ. Robustele maşini de fabricaţie rusească, aduse la regie în urmă cu 32 de ani, nu vor fi scoase la pensie de noile multifuncţionale. Ele vor rămîne în serviciu, conform afirmaţiilor directorului regiei, pentru a fi folosite în cazuri de forţă majoră. „Nu renunţăm sub nicio formă la aceste maşini. Consumă mult, dar cu motoarele de tanc pe care le au în dotare sînt maşini pe care ne putem baza oricînd atunci cînd zăpada depăşeşte 1,5-2 metri”, a spus Moldovanu. El a arătat că marele avantaj al noilor utilaje este că pot efectua lucrări atît iarna cît şi vara, însă asta nu înseamnă că bătrînele IAMZ-uri nu îşi pot îndeplini rolul pe timp de criză.