De la Obama despre NATO şi România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De la Obama despre NATO şi România

Externe 25 Aprilie 2016 / 16:58 598 accesări

Președintele american, Barack Obama, a cerut luni țărilor NATO să sporească bugetul destinat Apărării, “să sprijine aliații din linia întâi, Polonia, România și statele baltice”, și să răspundă totodată amenințării de pe flancul sudic, transmite AFP. “Fiecare stat membru al NATO ar trebui să-și aducă întreaga contribuție la securitatea noastră comună, cu un buget al Apărării de 2% din PIB. Iar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna”, a insistat Obama. El a avertizat totodată că intenționează să retransmită acest mesaj și la summitul NATO care se va desfășura la începutul lunii iulie, la Varșovia. Într-un discurs susținut în Germania, la Hanova, referindu-se la alocările bugetare pentru Apărare, liderul american le-a cerut omologilor europeni „să-și asume responsabilități” și să nu cedeze „automulțumirii” în acest domeniu. Statele Unite își critică adesea partenerii europeni că se bazează prea mult pe Washington la capitolul militar. NATO solicită statelor membre să aloce Apărării cel puțin 2% din PIB, dar numai câteva dintre cele 28 de țări respectă această recomandare.

Taguri articol


12