Primul focar de toxiinfecţie alimentară de amploare din acest sezon estival a fost înregistrat, ieri seară, în localitatea Ivrinezu. 20 de persoane, dintre care 18 copii şi doi adulţi, cu vârste cuprinse între şapte luni şi 34 de ani, au fost transportate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, cu trei ambulanţe, dar şi la Spitalul Municipal Medgidia, cu încă o ambulanţă. Una dintre mame, Carmen Patic, de 24 de ani, a povestit că nu s-a putut abţine şi i-a dat şi copilaşului său, de doar şapte luni, să guste din salamul oferit la hramul bisericii din localitate. „M-am gândit că este mâncare ce a fost tămâiată şi că e bine să guste şi copilul. Dintr-o dată însă, i s-a făcut rău. A început să verse şi a făcut şi febră mare. Frige tot, săracu’”, povesteşte mama. Şi nu este singurul copil de niciun an care a ajuns la spital după ce părinţii i-au dat să mănânce mezelurile oferite la hramul bisericii. „Nu m-am gândit nici măcar o clipă că o să-i fac rău. I-am mai dat, aşa puţin, să guste şi nu a păţit nimic. Acum însă, a început să vomite şi să plângă şi a făcut şi febră mare”, a povestit cealaltă mamă.
ÎNCEPE ANCHETA. Datele oficiale ale Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa arată că 14 persoane au rămas internate la SCBI şi alte şase la Spitalul din Medgidia. Potrivit directorului DSPJ, dr. Constantin Dina, toate persoanele internate sunt în stare stabilă, necesitând îngrijiri pe patul de spital. „Nu au fost semnalate cazuri grave, dar au rămas internate pentru a fi hidratate, pentru a primi tratamentele de care au nevoie, mai ales că este foarte cald”, a mai spus reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu. Dr. Dina a adăugat că, imediat ce vor fi strânse toate datele, la faţa locului se vor prezenta specialişti din cadrul Direcţiei de Control în Sănătate Publică de la DSPJ, în vederea demarării unei anchete pentru a vedea cine se face vinovat de focarul de la Ivrinezu. „Medicul nostru epidemiolog este deja la faţa locului (Spitalul de Boli Infecţioase - n.r.), pentru a strânge datele”, a adăugat dr. Dina. Reamintim că, în acest sezon, un focar de toxiinfecţie alimentară a mai fost semnalat în localitatea Eforie Nord, pe 21 iulie, când au fost implicate cinci persoane, ele ajungând la Spitalul de Boli Infecţioase după ce au mâncat, la restaurantul hotelului unde au fost cazaţi, o ciorbă cu smântână. Ei nu au necesitat internare.