De la \"Tataia\" la \"Tata mare\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

De la \"Tataia\" la \"Tata mare\"

Politică 01 Aprilie 2010 / 00:00 759 accesări

În postura de ministru al Turismului, Elena Udrea se simte foarte bine în zodia planurilor măreţe şi a angajamentelor cu orice preţ. Atunci când vine vorba despre litoralul românesc, imaginaţia domniei sale o ia razna, dar, într-un fel, beţia de cuvinte face parte din strategia oricărui politician, ceea ce este de înţeles. De când a preluat frâiele ministerului amintit, doamna Udrea ne-a fermecat cu teoriile sale idealiste despre viitorul roz-bombon al litoralului românesc, mai ales în partea sa sudică. E drept, de la un sezon la altul, datele problemei s-au modificat substanţial. Ca şi în cazul apelor termale, diverse alte proiecte şi obiective au fost date uitării înainte de a fi demarate. Din punct de vedere propagandistic, este relaxant că se vorbeşte foarte mult despre turism. Din păcate, se vorbeşte şi… atât! Acum, după un vechi ritual, ne aflăm în faza vizitelor de lucru şi a vorbăriei fără sens. E bine că vine, în această perioadă, pe litoral, dar, din păcate, după plecarea dumneaei, potopul! Nu am pretenţia să se schimbe ceva, pentru că asta ar însemna să intrăm în normalitate, ceea ce unora nu le convine, dar măcar să mişte cineva un deget. În fapt, în special în sudul litoralului, asistăm la mimarea pe faţă a bunelor intenţii. Primăria Mangalia, ştim cu toţii, este asediată de consilierii care nu vor sub nicio formă să colaboreze cu primarul oraşului! Sub aceste auspicii sumbre, e greu de crezut că bunele intenţii ale ministrului Turismului vor prinde vreodată contur. Aici, după rezonanţa unui vechi proverb, unul încarcă şi doi descarcă. Pentru activiştii locali ai PD-L, susţinuţi de alţi câţiva furioşi, contează doar referendumul pe tema debarcării lui Claudiu Tusac de la cârma Primăriei Mangalia. Aşa că, pe fondul unor nesfârşite răfuieli politice, se va alege praful şi pulberea de iniţiativele doamnei Udrea, condamnată să moară pe mâna colegilor săi din partid. Degeaba se întrece singură în vizite de lucru şi întâlniri tematice despre soarta turismului din această parte a ţării! Atmosfera tensionată de la Mangalia generează numeroase efecte directe şi colaterale. În acest caz, politicul se dovedeşte a fi mai mult decât nociv. De un an de zile, poate chiar mai mult, Mangalia şi sudul litoralului sunt blocate la mantinelă. Nu au buget etc. Sezonul estival a fost un fiasco. Anul acesta, mai mult ca sigur, istoria se va repeta. În timp ce Elena Udrea se gândeşte la “Tataia”, chipurile, o nouă locaţie, Neptunul se prăbuşeşte definitiv, ca şi celelalte staţiuni din jurul său! Mă aşteptam ca, după ultima vizită de lucru a Elenei Udrea, să se treacă de urgenţă la treabă, dar m-am înşelat. Ca şi în cazul domnului deputat Zanfir Iorguş, pe care îl credeam un apropiat al ministrului Turismului. Sunt convins că disputele politice în care este implicat, fiind cunoscută rivalitatea dintre el şi Claudiu Tusac, o enervează pe fosta blondă de la Cotroceni. Poate că domnul Iorguş nu ar trebui să ignore starea sufletească a ministrului Turismului, chiar dacă doamna Udrea se află într-o uşoară cădere de imagine în partid. Se ştie că, în anumite momente istorice, doamna în cauză a demonstrat tuturor că, la nevoie, calcă peste cadavre. Unora le-a fost fatal acest gest. Dacă vă amintiţi, la un moment dat, chiar fostul premier Tăriceanu a fost la un pas să-şi piardă jugulara! Paradoxal, cei care vor să o ajute pe Elena Udrea nu fac parte din mediul său politic! Sunt oameni de turism, precum Corina Martin şi alţii, care îşi doresc ca litoralul românesc să iasă de sub influenţa nefastă a politicului păgubos. De la “Tataia” la “Tata mare” e doar un pas…



12