De la Tribunal, la spital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SOV

De la Tribunal, la spital

Politică 07 Decembrie 2010 / 00:00 429 accesări

Omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu i s-a făcut rău, ieri, la Tribunalul Bucureşti, unde trebuia să fie audiat în procesul în care este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, el primind încuviinţarea instanţei să plece la spital, dar cu condiţia ca la următorul termen să aducă acte medicale. Avocatul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Viorel Roş, a susţinut, în deschiderea dezbaterilor de ieri, că omul de afaceri „umblă cu sticluţa de nitroglicerină după el” şi că starea sa precară de sănătate nu îi permite prezenţa la acest termen al procesului. Viorel Roş a precizat că el a fost cel care a insistat ca Vîntu să intre în sala de judecată pentru a-şi arăta disponibilitatea faţă de proces, în condiţiile în care încă de la începutul zilei omul de afaceri a susţinut că îi este rău. Astfel, Vîntu a părăsit Tribunalul Bucureşti pentru a merge la un spital, pentru investigaţii. În 12 octombrie, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme i-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan pentru favorizarea infractorului şi pe Alexandru Stoian pentru complicitate la această infracţiune.



12