Pe 24 iunie, de Sânziene (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul), românii sărbătoresc portul popular. “Vedeta” portului nostru popular este, în mod evident, ia. Ziua Universală a Iei a fost iniţiată de comunitatea La Blouse Roumaine pe 7 ianuarie 2013 şi a devenit în scurt timp un eveniment global, sărbătorit pe 6 continente, în peste 50 de ţări. Vedete din întreaga lume poartă, în această zi, ia.

În trecut, ia făcea parte din portul cotidian şi fiecare model simboliza o formulă de protecţie a purtătorului de spiritele rele sau de farmece. Torsul lânii, ţesutul sau împletitul firelor care urmau să devină ie începeau după rostirea unor formule magice obligatoriu în anumite momente ale zilei, în cadrul unui ritual. Astfel, fiecare ie are o semnificaţie profundă pentru purtătorul ei. Adesea, iile se lăsau moştenire din generaţie în generaţie.

CE ROL AU CULORILE DE PE IA ROMÂNEASCĂ

Modelele iilor sunt diferite, în funcţie de regiunea geografică în care locuiesc meşterii. La fel şi culorile, însă aici, în general, se respectă un cod, care ţine cont de de vârstă și de rangul social. Culoarea roșie este simbolul sângelui, al vieții, al soarelui, al focului purificator, al iubirii și al bucuriei de viață, potrivit libertateapentrufemei. Tonurile de galben de pe ie transmit lumină, tinerețe, fericire, ospitalitate, recolte bogate. Verdele vorbește despre prospețime, frăgezime, reînnoirea naturii, speranță, fertilitate, precum și despre lanurile roditoare. Albastrul și argintiul arată vitalitatea, frumusețea apelor curgătoare, a cerului senin de vară. Tonurile violet ne trimit cu gândul la încredere, răbdare și stăpânirea de sine. Negrul, atât de prezent în portul popular, exprimă trăinicia, eternitatea, statornicia. Combinațiile de roșu cu maro arată că posesoarea de ie vine dintr-o regiune muntoasă, susține aceeaşi sursă.

SEMNIFICAŢIA CUSĂTURILOR

Simbolurile ornamentelor cusute pe ie sunt variate: geometrice, vegetale, animale, antropomorfe, cât şi religioase. Iată ce înseamnă fiecare linie: linia dreaptă verticală = viaţa; linia dreaptă orizontală = moartea; linia dublă dreaptă = eternitatea; linia cu dreptunghiuri = gândirea şi cunoaşterea; linia uşor ondulată = apa, purificarea; spirala = timpul, eternitatea; dubla spirală = legătura dintre viaţă şi moarte; copacul sau ramurile = trăinicie, înțelepciune, renaștere.

POVESTEA ADEVĂRATĂ A UNUI MEŞTER POPULAR DE... II DIN VREMURI APUSE

Mărtuca Mihuț din satul Șurdești, în vârstă de 68 de ani, e unul dintre meșterii populari care încearcă să ducă tradiția mai departe, iar confecționarea de cămeși a devenit între timp o mică afacere care completează venitul familiei sale peste an.

Coase manual, având multă răbdare, dar și talent, cămeși înflorate cu motive specifice zonei etno-folclorice Chioarului, una din cele patru zone etno-folclorice recunoscute în Maramureș. Tinerele din sat, dar și turiștii sau vizitatorii târgurilor meșteșugărești sunt încântați de creațiile native ale țărăncii din Șurdești. "Modele care le pun pe cămeși sunt improvizații, dar natura e cea care mă inspiră de cele mai multe ori. O frunză, o floare le iau ca model și așa se naște cămeșa frumos făcută. Desenez modelul pe pânza de cusut, realizând un fel de broderie, un pic mai mare pentru a mă ajuta, însă natura e cea care mă ajută, inspiră la fiecare cămeșă făcută. Trebuie să ai multă, multă răbdare ca să faci numai din munca mâinilor un asemenea lucru", a povestit Mărtuca Mihuț pentru Agerpres.

Atât cămeșile, cât și costumele din pânză sunt cel mai căutate și apreciate de români, dar și de turiștii străini pentru simplul fapt că sunt realizate manual sau în războiul de țesut, moștenire de familie la treia generație. "Aproape totul e făcut manual, dar am o parte care o fac în războiul de țesut, acasă, tot manual. Calitatea pânzei folosite e foarte apreciată pe lângă modelele care vin puse, însă localnicii, dar și turiștii sunt foarte interesați să știe că târguiesc un bun confecționat manual, care respectă tradiția locului. Am văzut în târgurile la care merg că vizitatorii pun mare preț pe cămeșile făcute în războiul de țesut și cred că arată chiar un pic mai bine decât cele făcute numai din mână. E plăcut să vezi oameni din oraș, îndeosebi tineri, dar și persoane adulte că doresc să îmbrace pe timpul verii cămeșe cu specific popular", a spus Mărtuca Mihuț.

Până prin anii '50, mărturisește meșterul popular, țăranii din satele maramureșene își confecționau acasă o mare parte din hainele purtate, inclusiv cele de sărbătoare, prea puțini având banii necesari să-și cumpere din magazine haine din oraș. "Am învățat încă de când eram elevă la școală să cos, atunci făceam numai șapte-opt clase, iar elevele erau învățate din școală, dar și de acasă să coase. În sat, existau croitori recunoscuți, dar și meșteri, îndeosebi femei care știau să cum trebuie să lucreze o haină pentru sărbători și una pentru lucru. Atunci, țăranul petrecea mult timp la munca câmpului, avea multe animale, iar hainele de lucru aveau o croială mai simplă în comparație cu cele de sărbătoare, care erau mult mai frumoase. Hainele bărbaților de sărbătoare, indiferent de anotimp, erau sobre, iar cele purtate de femei, bogate în motive florale, dar toate la fel de frumoase. Regula era și chiar s-a păstrat până-n zilele noastre ca în sărbătorile mari, Paști și Crăciun, toți din familie să îmbrace o haină nouă. Adică sărbătorile creștine mari semnifică și înnoirea omului atât sufletește, cât și prin îmbrăcăminte", a spus Mărtuca Mihuț.

Singura nemulțumire a croitoresei de cămeși din Maramureș e că nu se mai cultivă cânepa din care odinioară se făceau hainele țărănești. "Știu că acum, în zilele noastre, cânepa e pusă într-o categorie mai aparte, dar cred că nimeni din sat n-ar mai avea timp și răbdare să prelucreze cânepa pentru pânzeturi, așa cum se făcea prin sate în urmă cu 50 de ani. Era o muncă grea, complicată, mult efort, iar din fuiorul cel mai fin rezultat în urma prelucrării cânepii se făcea pânza pentru cămeși. Acum pânza poate fi cumpărată sau adusă direct de cei care se ocupă de așa ceva. Știți ce era frumos atunci, deși era o muncă grea, că în serile de iarnă femeile și copiii participau la șezători unde se lucra cânepa, se torcea, iar uneori mai veneau și bărbații. Acele timpuri nu se uită, fac parte din bucuria satului, din amintirile noastre", a povestit, cu o undă de nostalgie, Mărtuca Mihuț.

Acesta participă anual la majoritatea evenimentelor dedicate promovării și conservării tradițiilor populare, organizate de Consiliul Județean Maramureș și asociații locale implicate în salvarea patrimoniului rural. În județul Maramureș funcționează și Academia de Arte și Meserii Tradiționale, coordonată de foști muzeografi și cercetători din domeniul etno-folclorului.