Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse Umane (AUR) a lansat, ieri, la Palatul Naţional al Copiilor, campania de informare „Stop Toying Around! - De unde ne vin jucăriile?”, privind realităţile industriei mondiale a jucăriilor, sprijinită, în mare parte, de ţări în curs de dezvoltare. Proiectul reprezintă un parteneriat între ONG-uri din Austria, Cehia, Franţa, Polonia şi România şi are ca scop sprijinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (MDG), şi anume eradicarea sărăciei, egalitatea de gen şi crearea unui parteneriat global în vederea promovării muncii decente. “După 1990, în timp ce producătorii locali de jucării au închis sau şi-au redus producţia, comerţul de stradă cu jucării ieftine importate din ţările asiatice (în special din China) a înflorit, astfel încît deşi România ocupă locul şapte în rîndul exportatorilor de jucării, doar 3-5% din jucăriile vîndute pe piaţă sînt din producţie românească”, arată reprezentanţi AUR. În plus, reprezentanţii campaniei subliniază pericolul potenţial pe care l-ar putea avea asupra sănătăţii importul de jucării toxice din China - cel mai mare producător mondial de jucării. “Piaţa jucăriilor este dominată de un număr mic de companii mari. Aceste companii lucrează în principal cu retaileri certificaţi prin licenţe de producţie, acesta fiind nivelul unde majoritatea banilor se învîrt, în timp ce producţia este subcontractată majoritar în China. În prezent, 80% din producţia mondială de jucării are loc în sudul Chinei, în aproximativ 10.000 de fabrici”, a mai arătat AUR. Campania promovează, astfel, transparenţa privind lanţul de producţie al jucăriilor şi asigurarea unor condiţii de muncă decente.
Din 25 de comercianţi constănţeni de jucării verificaţi, 24 depistaţi cu probleme
În acest context, în perioada premergătoare zilei de 1 iunie, comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Constanţa au desfăşurat o acţiune de control tematic referitoare la verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea jucăriilor. La nivelul judeţului nostru, au fost verificaţi 25 de operatori economici, iar abateri de la prevederile legale au fost constatate la 24 dintre aceştia. Potrivit comisarului şef al CRPC, Bogdan Dima, au fost verificate 1.947 de jucării în valoare de 25.918 lei din care s-au constatat deficienţe la un număr de 423 jucării, în valoare de 7.523 lei. Pentru deficienţele constatate în urma verificărilor, s-au aplicat 23 amenzi contravenţionale în valoare de 27.000 lei şi un avertisment. La capitolul deficienţe, s-a constatat că mulţi dintre operatori nu aveau denumirea şi sediul producătorului, ale reprezentantului autorizat, respectiv ale importatorului, nu erau afişate la loc vizibil şi durabil pe jucărie sau pe ambalajul acesteia. Totodată, se comercializau jucării ce prezentau pe etichete atenţionarea: “nerecomandat copiilor sub 3 ani, iar pe spatele produselor, o altă etichetă cu atenţionarea “nerecomandat copiilor sub 6 ani”. Pe de altă parte, avertismentele, indicaţiile de utilizare şi precizările însoţitoare nu erau redactate în limba română la jucăriile oferite la comercializare.