Dealer de droguri, eliberat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dealer de droguri, eliberat

Eveniment 15 Noiembrie 2012 / 00:00 964 accesări

Un constănţean arestat după ce i-a vândut canabis unui investigator sub acoperire a fost pus în libertate, ieri, de Tribunalul Constanţa. Instanţa a înlocuit măsura arestării preventive luată împotriva lui Sebastian Ionescu cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Potrivit procurorilor Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, pe 19 iulie, Ionescu a fost ridicat de oamenii legii de pe strada Unirii, din cartierul Faleză Nord, în timp ce se îndrepta spre locul unde urma să aibă loc tranzacţia. Anchetatorii au găsit asupra lui Ionescu 100 de grame de canabis. El a recunoscut că vinde droguri şi le-a spus ofiţerilor de la Antidrog că mai are 1,1 kg de canabis ascuns într-un imobil nelocuit din Constanţa, pe care îl folosea drept depozit de stupefiante. În timpul anchetei, Ionescu a declarat că a primit canabisul de la o persoană necunoscută din Bucureşti, cu scopul de a-l comercializa în Constanţa. La scurt timp, Sebastian Ionescu a fost reţinut de procurori, iar instanţa a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă.



12