Debandada din PDL Constanţa, menţinută de la centru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Debandada din PDL Constanţa, menţinută de la centru

Eveniment 18 Ianuarie 2011 / 00:00 724 accesări

Organizaţia judeţeană PDL Constanţa continuă să fie subiect de discuţie în cadrul Biroului Permanent Naţional, acolo unde taberele pedeliştilor constănţeni se duc să ceară dreptate. Mărul discordiei a fost organizaţia municipală, ale cărei alegeri de pe 5 iulie 2010 au fost contestate. Scandalul de la Constanţa i-a iritat pe membrii conducerii PDL de la nivel naţional, care însă au dorit să-i lase pe cei de la Constanţa să-şi rupă singuri gâtul. Contestaţiile de la Constanţa au ajuns pe masa Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii (CNSEL), care, în urma unei analize, a decis printr-o hotărâre emisă pe 9 august 2010 că alegerile de la organizaţia municipală sunt nestatutare. „Decizia pe care am dat-o în luna august nu o poate schimba nimeni. Mai mult, a fost discutată în Biroul Permanent Naţional, care a acceptat-o fără a face alte comentarii. Am comunicat respectiva hotărâre imediat organizaţiei judeţene”, a declarat preşedintele CNSEL, Marian-Jean Marinescu. Hotărârea emisă pe 9 august, care a apărut abia acum la Constanţa, conţine în finalul ei un paragraf interesant. „... În plus, se constată divizarea BPJ Constanţa şi, în consecinţă, imposibilitatea acestui organism de conducere de a emite decizii în conformitate cu Statutul PDL. Pentru a se intra în prevederile statutare, CNSEL consideră că este necesar ca BPN să aplice prevederile art. 95, alin.1, lit. r, din statutul PDL”, se menţionează în hotărârea CNSEL. „Era vorba despre măsurile organizatorice pe care BPN trebuia să le ia, adică alegerile pentru funcţiile de conducere”, a spus Marinescu. Interesant este că hârtia, deşi comunicată organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, nu a fost arătată până la sfârşitul săptămânii trecute, când preşedintele interimar al organizaţiei municipale, Florian Constantin, a considerat că este mai potrivit în echipa Banias decât în echipa Stavrositu, cea care l-a propulsat în politica de la malul mării. Despre hotărârea CNSEL ştiau atât membrii grupării Banias, cât şi cei ai grupării Stavrositu. Întrebarea care se pune este: De ce au tergiversat punerea în aplicare a unei hotărâri definitive? Din partea grupării de la judeţ se poate înţelege dorinţa de a ţine la blat o asemenea hotărâre, mai ales pentru ultimul paragraf, cel în care se cerea dizolvarea BPJ. Este evident că reprezentanţii conducerii interimare a partidului au dorit să amâne cât mai mult aplicarea unei astfel de hotărâri pentru a-şi putea duce la bun sfârşit planurile (vezi ultimele scandaluri din Portul Constanţa). Mai greu de înţeles este dezinteresul grupării Stavrositu, care deşi ştia de hotărârea CNSEL, nu a spus nimic. Deputatul PDL Maria Stavrositu a declarat: „Hotărârea CNSEL s-a discutat în BPN, dar s-a decis să nu se pună în aplicare, pentru că s-a optat pentru o soluţie de compromis politic. Am încercat să discut atât cu Banias, cât şi cu ceilalţi parlamentari, însă toate discuţiile au plecat de la următoarea condiţie: Mircea Banias, preşedinte la organizaţia judeţeană, şi alţi oameni ai lui, membri în BPJ. În aceste condiţii, alte discuţii nu mai aveau rost”. Şi totuşi, este bizară atitudinea grupării Stavrositu, care, la vremea respectivă, se afla pe val şi putea, prin publicarea hotărârii CNSEL, să întoarcă totul în favoarea grupării pe care o reprezintă. Să fi fost dorinţa Mariei Stavrositu atât de mare pentru funcţia de la organizaţia municipală? Sau poate că încrengătura afacerilor din Portul Constanţa este mult mai mare decât o ştiu procurorii DNA până acum? Un lucru este cert. La fel cum este ţara condusă în prezent - fiecare face ce îl taie capul, aşa este condus şi partidul. Membrii PDL au ajuns să nu mai respecte nici deciziile interne şi să se „omoare” pentru influenţă şi funcţii de conducere. Ieri, conducerea PDL Constanţa trebuia să fie primită de Boc, Blaga şi Udrea pentru a lămuri situaţia. Se pare că şi la nivel central este agreată starea de haos (poate că procurorii DNA ar fi bine să aibă grijă ce dezvăluiri mai fac), aşa că întâlnirea a fost reprogramată pentru săptămâna viitoare. Pedelişti constănţeni, mai aveţi timpul necesar să vă pregătiţi arsenalul de luptă pentru alegerile de la judeţ!



12