Debarcaderele și pensiunile pescărești, o nouă ofertă turistică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bani europeni pentru pescarii constănțeni

Debarcaderele și pensiunile pescărești, o nouă ofertă turistică

Eveniment 01 Aprilie 2015 / 00:00 1768 accesări

Pentru un județ aflat între Dunăre și Marea Neagră, Constanța nu se bucură, din păcate, de un sector piscicol foarte bine dezvoltat. Nu pentru că nu ar fi suficienți pescari sau că nu se pescuiește destul, ci pentru că nu există toate condițiile pentru ca această activitate să se desfășoare în mod decent și organizat. Din fericire, pentru ca aceste probleme să nu mai existe și pentru ca turiștii să vină să mânânce pește la noi în județ, au fost înființate două grupuri locale de acțiune pentru pescuit (FLAG): Dobrogea Sud și Dobrogea Nord, menite să înlesnească atragerea de bani europeni pentru dezvoltarea sectorului piscicol din județ. În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, echipa FLAG Dobrogea Nord a anunțat că, prin strategia pe care o derulează, a facilitat aprobarea finanțării pentru 18 proiecte ce vizează dezvoltarea sectorului piscicol, 15 dintre acestea fiind deja în stadiu avansat de execuție.

DEBARCADERE ȘI PENSIUNI PESCĂREȘTI Concret, deja se lucrează la amenajarea a două debarcadere în Hârșova și Ovidiu, urmând să fie construite alte două în localitatea Sinoe și în zona de sud a stațiunii Mamaia. Totodată, vor fi construite două puncte de prelucrare a peștelui în zona de nord a stațiunii Mamaia și în localitatea Mihai Viteazu. Șase pensiuni eco-turistice sunt în construcție în stațiunea Mamaia și în comunele Corbu, Topalu și Mihai Viteazu. Pensiunile vor fi amenajate special pentru iubitorii pescuitului de agrement. Unitățile vor fi dotate cu pontoane pentru cei care preferă să „dea la pește” de pe malul lacului, dar vor avea și ambarcațiuni mici pentru turiștii care preferă să pescuiască în larg. Nu în ultimul rând, vor fi realizate două ateliere de confecționat unelte pescărești și construire ambarcațiuni de pescuit în Hârșova și va fi amenajat un centru multifuncțional de informare pentru tinerii pescari din Ghindărești. Tot în Ghindărești, va fi organizat, anul acesta, festivalul pescăresc „Lotca de Argint”, care va avea trei ediții, în aprilie, iulie și august.

Taguri articol


12