Debranşări la “case mari”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
RADET. Datorii neplătite din 2008

Debranşări la “case mari”

Eveniment 20 Iulie 2011 / 00:00 2231 accesări

RADET Constanţa a demarat, ieri, o acţiune de debranşare pentru un imobil care înregistrează debite restante din 2008. Este vorba despre consumatorul Dervis Bahar care, conform evidenţelor financiare contabile ale regiei, datorează 6.428,97 lei, reprezentând valoarea energiei termice furnizată din 2008, la care se adaugă şi valoarea penalităţilor aferente. În vederea recuperării prejudiciului i-au fost trimise avertizări în nenumărate rânduri, însă acesta nu a efectuat nicio plată aferentă sumei somate. “În noiembrie 2010, o echipă RADET s-a deplasat pentru recuperarea debitelor. Atunci, doar o parte din suma restantă a fost achitată, restul urmând să fie plătită eşalonat. Însă acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat şeful secţiei Sud Exploatare din cadrul RADET, Suleiman Demirel. În vederea recuperării restanţelor, RADET a înaintat către Biroul Juridic un dosar în vederea acţionării în instanţă. Pentru debitele acumulate, consumatorul a mai fost propus pentru debranşare, dar acest lucru nu a fost posibil întrucât acesta nu a permis accesul reprezentanţilor Secţiei Sud Exploatare în curte. Astfel că ieri s-a impus o intervenţie în „forţă”, angajaţii RADET fiind însoţiţi şi de o echipă a Jandarmeriei Române, pregătită să intervină, dacă situaţia o impune.

LUCRĂTORI AMENINŢAŢI. În dimineaţa zilei de ieri, familia Bahar, care locuieşte în imobilul situat pe strada George Enescu, nr. 40, a fost trezită de lucrătorii RADET, care de luni de zile au aşteptat în zadar ca aceştia să-şi plătească facturile.

ANGAJAŢII RADET AVEAU AUTORIZAŢIE SĂ SPARGĂ TROTUARUL DIN FAŢA CASEI, SĂ EFECTUEZE DEBRANŞAREA, DAR ŞI SĂ CREEZE UN CĂMIN DE RACORD PE CANALUL TERMIC, CARE NU EXISTA

După câteva minute de aşteptare, la poartă a ieşit un bărbat care nu prea înţelegea ce se întâmplă. În scurt timp, a fost înştiinţat despre acţiunea care urma să se desfăşoare în faţa casei în care locuia, dacă prejudiciul nu era recuperat. Când a auzit că îi va fi spart trotuarul, pavat cu gresie, bărbatul s-a enervat şi a ameninţat că autorităţile vor fi nevoite să plătească 8.000 de lei pentru reamenajare. Peste câteva minute, dintr-un taxi a coborât proprietara, Dervis Bahar. Când a auzit că se pune problema debranşării, femeia a spus că plăteşte, însă, după ce a aflat că va fi montat un cămin de racord, s-a răzgândit. Am încercat să vorbim cu ea despre motivul pentru care nu a plătit până acum, însă ne-a spus că nu vorbeşte cu jurnaliştii pentru că nu vrea scandal şi că o văd vecinii. Ne-a spus doar că a avut probleme în familie şi că nu a avut bani. „Pentru a evita debranşarea, Dervis Bahar a plătit suma restantă şi s-a ales şi cu cămin de racord în faţa casei. Dacă până acum angajaţii nu erau lăsaţi să pătrundă în casă pentru a efectua debranşarea, de acum întreruperea energiei termice se va face din exteriorul curţii”, a spus Suleiman Demirel. Debranşările de la energie termică vor continua şi în săptămânile următoare, fiind vizaţi clienţi individuali care înregistrează debite restante mai mari de şase luni.



12