Debranşările vor dubla vânzările pieţei de centrale termice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Debranşările vor dubla vânzările pieţei de centrale termice

Eveniment 17 August 2010 / 00:00 591 accesări

Una dintre consecinţele deciziei Guvernului de a elimina subvenţiile acordate populaţiei pentru utilităţi este debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire! Această consecinţă, care va aduce prejudicii distribuitorilor de agent termic, va dubla (cel puţin) afacerile producătorilor de centrale de apartament. Spre exemplu, Ariston Thermo România, unul dintre liderii pieţei locale de centrale termice, mizează, deja, în acest an, pe dublarea vânzărilor pe segmentul centralelor termice murale, adică aproximativ 50.000 de centrale termice murale până la sfâşitul anului, în condiţiile în care, în 2009, compania a comercializat peste 27.000 de astfel de centrale. Această creştere masivă are la bază debranşările populaţiei de la sistemul centralizat de încălzire în condiţiile în care Guvernul discută eliminarea subvenţiilor pentru energia termică, dar şi proiectul Buy-Back pentru centrale termice, potrivit declaraţiei lui Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al Ariston Thermo România. „Numărul debranşărilor creşte de la o zi la alta mai ales pentru că oamenii încep să îşi facă calcule privind costurile de încălzire odată cu tăierea subvenţiilor. În plus, după atâţia ani de sistem centralizat, românii s-au săturat să sufere din cauza vecinului care nu a plătit facturile sau să rămână fără apă caldă pe perioada reviziei de vară. Astfel, pe lângă reducerea costurilor din perioada iernii, pe care o conferă instalarea unei centrale termice, apar şi motivaţii privind independenţa şi confortul”, a mai afirmat el. În condiţiile în care o centrală termică costă în jur de 2.000 de lei, iar firmele înlesnesc tot soiul de instrumente financiare pentru facilitarea cumpărării respectivelor centrale, statul are de pierdut.

Taguri articol


12