Debut amânat în procesul lui Şenol Zevri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Debut amânat în procesul lui Şenol Zevri

Eveniment 17 Februarie 2012 / 00:00 715 accesări

Tribunalul Constanţa a amânat, ieri, începerea cercetării judecătoreşti în procesul în care Senol Zevri, fostul director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, este judecat pentru luare de mită. În acelaşi dosar este judecat Sorin Cocheş, pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită. Judecătorii au fost nevoiţi să acorde un nou termen pentru că cei doi acuzaţi abia şi-au angajat avocaţi, iar aceştia au cerut un răgaz pentru a pregăti apărarea. Următoarea înfăţişare a fost stabilită pentru luna martie. Conform actului de inculpare, la începutul lunii aprilie, Zevri i-a pretins directorului cotidianului local „Liderul de opinie”, Valentin Popescu, 10.000 de euro pentru eliberarea unui acord de mediu solicitat de societatea administrată de Popescu. În urma negocierilor, Zevri a primit, în două tranşe, 20.000 de lei (echivalentul a 5.000 de euro), prin intermediul lui Cocheş Sorin.



12