Tenismena constănțeană Simona Halep a început cu o victorie noul sezon pe iarbă, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier de la Birmingham, dotat cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari. Desemnată principala favorită a competiției, sportiva în vârstă de 24 de ani a jucat direct în turul secund, unde a învins-o pe britanica Naomi Broady, locul 208 WTA, beneficiară a unui wild-card, cu scorul de 6-4, 6-2. „În primul set a fost greu și am fost norocoasă pe final. Broady are un serviciu bun și mi-a fost greu să returnez, dar am încredere acum în jocul meu. Vreau să mă concentrez pe fiecare meci aici, pentru că nu este uşor să te adaptezi. Am şansele mele pe iarbă şi trebuie să profit de ele”, a spus Halep, care speră să repete performanțele reușite pe iarbă anul trecut. „Sunt fericită că am câştigat. Sunt fericită că sunt aici, mă simt bine și îmi place publicul. Sunt români în tribune şi este o plăcere să joc în faţa lor în toate colţurile lumii. Este primul meu turneu pe iarbă în acest sezon. Anul trecut am avut un sezon bun, am ajuns în semifinale la Wimbledon şi vreau să repet acele performanţe şi în 2015”, a adăugat constănțeanca. În optimi, Halep, care și-a asigurat un premiu de 8.670 de dolari şi 55 de puncte WTA, o va întâlni pe Klara Koukalova (Cehia, locul 92 WTA, jucătoare venită din calificări).
Din păcate, Halep a rămas singura reprezentantă a României pe tabloul principal de la Birmingham, după ce alte două sportive tricolore au fost eliminate în primul tur. Monica Niculescu, locul 49 WTA, a cedat în fața Barborei Zahlavova Strycova (Cehia, cap de serie nr. 10 şi poziţia 28 în ierarhia mondială), cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, după o oră şi 54 de minute, iar Irina-Camelia Begu, cap de serie nr. 14 şi locul 30 WTA, a fost învinsă de Daniela Hantuchova (Slovacia, poziţia 77 în ierarhia mondială), cu scorul de 4-6, 7-6 (12/10), 6-4, după două ore şi 45 de minute. Pentru prezența la Birmingham, Niculescu și Begu vor primi câte un punct WTA şi câte un cec în valoare de 2.280 de dolari.