Debut cu dreptul pentru campioană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-1: UCM Reşiţa - HCM Constanţa 24-29

Debut cu dreptul pentru campioană

Sport 14 Septembrie 2006 / 00:00 1010 accesări

Aseară, la Turnu Severin, Handbal Club Municipal Constanţa a debutat cu dreptul în ediţia 2006-2007 a Ligii Naţionale. Handbaliştii constănţeni şi-au dorit foarte mult victoria în întîlnirea cu formaţia reşiţeană, antrenată de Aihan Omer, fostul tehnician al constănţenilor, iar finalul partidei a consemnat victoria Municipalului cu scorul de 29-24, la pauză 16-12.

Începutul jocului a fost echilibrat, jucătorii antrenaţi de Lucian Rîşniţă şi Eden Hairi reuşind desprinderea pe tabela de marcaj după primul sfert de oră: 6-3. Gazdele au încercat să răstoarne rezultatul, dar nu au putut decît să reducă din diferenţă, HCM-ul beneficiind de un portar în zi de graţie, Ionuţ Stănescu, autor a 30 de intervenţii salvatoare. În finalul primei reprize, constănţenii s-au desprins pe tabela de marcaj şi au intrat la cabine cu un avantaj de patru goluri, iar în partea a doua a jocului nu au permis handbaliştilor reşiţeni să mai revină în joc. Chiar dacă au evoluat de mai multe ori în inferioritate numerică în repriza a doua, jucătorii Municipalului au condus în permanenţă şi s-au impus în final cu 29-24, spre satisfacţia preşedintelului clubului, Nicuşor Constantinescu, şi a celor 30 de suporteri care au încurajat echipa.

"Am demonstrat că sîntem cea mai bună echipă din ţară, iar noile achiziţii şi-au dovedit valoarea. Mai este însă nevoie de timp pentru ca echipa să se omogenizeze" a declarat, la finalul partidei, Nicuşor Constantinescu. "Astăzi (n.r. - ieri), diferenţa a făcut-o jocul bun al apărării noastre, căreia i se datorează în proporţie de 80% victoria", a spus antrenorul principal Lucian Rîşniţă.

Golurile constănţene în meciul de ieri au fost marcate de Stavrositu 7, Toma 6, Smigic 5, Dragigevic 4, Muraru 3, Timofte 2, Buricea 1 şi Adzic 1. Pentru reşiţeni au înscris Butulija 8, Tucanu 5, Rohozneanu 3, Pasic 3, Ciubotariu 2, Kovacevic 2 şi Irimescu 1.

Deţinătoarea titlului şi a Cupei României a debutat, aşadar, cu dreptul în noul sezon competiţional intern, iar sîmbătă, în Sala Sporturilor, de la ora 19.00, va întîlni pe CSM Medgidia.



12