România a început excelent campania ei în cadrul Ligii Europene, învingînd în primul meci din Grupa B, cu 3-2 (14-25, 25-20, 15-25, 25-18, 15-12), una din reprezentativele de top ale Europei, Turcia. Întîlnirea din Sala Sporturilor din Constanţa a fost una pe muchie de cuţit, oaspetele venind hotărîte să se impună, chiar dacă au asigurat biletul în Final Four. În plus, emoţiile debutului într-o competiţie majoră au fost evidente pentru multe dintre jucătoarele noastre, dar experienţa Claudiei Gavrilescu, determinarea centrului Nneka Onyejekwe şi entuziasmul Daianei Mureşan şi al Elenei Zaharia au decis soarta partidei. Debutul întîlnirii a aparţinut oaspetelor. Ajutate de un public gălăgios, venit să le susţină, elevele lui Alessandro Chiappini au fost cele care au dictat ritmul în primul set, pe care l-au adjudecat la o diferenţă ce nu dădea prea multe şanse româncelor: 25-14 pentru Turcia. Tricolorele au intrat montane pe teren în cel de-al doilea parţial, pe care l-au condus în permanenţă, egalînd situaţia pe tabela de marcaj după 25-20. Cel de-al treilea set a înclinat balanţa din nou în favoarea Turciei, elevele lui Bogdan Paul plătind tribut numeroaselor greşeli de la preluare şi serviciu. România a cedat un nou set la o diferenţă considerabilă, 15-25, dar jucătoarele noastre au apăsat pedala de acceleraţie atunci cînd au avut mai multă nevoie şi au împins meciul în decisiv după 25-18 în setul patru. Ultimul set a fost unul extrem de spectaculos şi România a obţinut o victorie meritat,ă după ce a arătat mai multă luciditate la fileu, punînd capăt partidei după 15-12. „Avem multe jucătoare tinere în lot şi acest lucru s-a văzut. România a jucat foarte bine şi a făcut totul ca să cîştige. Sper ca această înfrîngere să fie o lecţie bună pentru jucătoarele mele, iar mîine (n.r. - sîmbătă) să se prezinte cu o altă atitudine în teren”, a spus antrenorul Turciei, Alessandro Chiappini. „Nu ne aşteptam să obţinem această victorie. A fost un meci greu, dar cu puţin noroc am reuşit să ne impunem. Sper să obţinem şi mîine un rezultat bun”, a spus căpitanul echipei noastre, Claudia Gavrilescu, jucătoarea de la CS Volei 2004 Tomis Constanţa. „Am avut emoţii, dar echipa m-a ajutat să le depăşesc. Am avut probleme în alcătuirea echipei şi a trebuit să improvizez şi să o fac pe Trică să joace pe un post pe care nu s-a mai antrenat de foarte mult timp. Turcia a avut numeroşi suporteri şi am avut senzaţia că jucăm în deplasare. Sperăm ca sîmbătă să vină mai mult public la sală”, a spus antrenorul României, Bogdan Paul. România speră să repete rezultatul şi sîmbătă, cînd, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor din Constanţa este programat cel de-al doilea meci cu Turcia. Intrarea este liberă!
Au evoluat - România (antrenor Bogdan Paul): Sabina Miclea - Daia Mureşan, Alina Albu, Nneka Onyejekwe, Elena Zaharia, Denisa Drîmboi şi Ioana Pristavu - libero; au mai jucat: Claudia Gavrilescu, Georgiana Anghel şi Alexandra Trică; Turcia (antrenor: Alessandro Chiappini): Pelin Celik - Seray Altay, Goksen Denkel, Seda Tokatlioglu, Bahar Toksoy, Deniz Hakyemez şi Gulden Kuzubasioglu - libero; au mai jucat: Meryem Boz, Neriman Ozsoy şi Naz Aydemir.