Ieri, la Baza Sportivă Tenis Club Idu Mamaia, situată pe malul Lacului Siutghiol din staţiunea Mamaia, au început meciurile de pe tabloul principal al celei de-a doua ediţii a Mamaia Idu Trophy, turneu din cadrul circuitului ITF dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Ziua a debutat cu o conferinţă de presă la care au participat organizatorii întrecerii, Alina Idu, manager Tenis Club Idu Mamaia, Marian Sandu, director Tenis Club Idu, Dan Nicolae, arbitru principal, Claudiu Teliceanu, director executiv al DJST Constanţa, şi Mihai Orzan, director adjunct al DJST Constanţa.
„Încheiem sezonul competiţional cu singurul turneu din România cu premii în valoare de 25.000 de dolari, la care avem o prezenţă numeroasă, cu sportive din 17 ţări”, a spus Alina Idu. „Este al treilea turneu rezervat senioarelor ca importanţă din România. Mamaia merită o asemenea competiţie, noi toţi merităm un spectacol sportiv de un asemenea nivel şi, chiar dacă vremea ne este potrivnică la debut, sper ca turneul să se desfăşoare fără probleme”, a completat Marian Sandu. „Organizarea este impecabilă, terenurile sunt unele dintre cele mai bune pe care le-am văzut în ultima vreme şi sper să ne ajute şi vremea, pentru că avem toate ingredientele pentru un turneu foarte bun. Îi invit pe spectatori să vină în tribune, pentru că vor avea ce să vadă”, a adăugat Dan Nicolae. „Felicit Tenis Club Idu pentru implicarea totală în activitatea sportivă. Nici nu se termină bine un turneu şi începe altul”, a declarat Claudiu Teliceanu. „Le mulţumim celor de la Tenis Club Idu, care reuşesc an de an să ne ofere tenis de înalt nivel. Sunt jucătoare bune la acest turneu, printre care şi multe românce, pe care sperăm să le vedem în fazele superioare”, a spus Mihai Orzan.
MITU, FAVORITĂ PRINCIPALĂ. Rezultatele înregistrate săptămâna trecută în circuitul WTA au trimis o româncă în fruntea capilor de serie de la Mamaia. Astfel câştigătoarea primei ediţii, Cristina Mitu, a fost desemnată principala favorită a turneului, fiind urmată de Ines Ferrer-Suarez (Spania) şi Sharon Fichman (Canada). Prima zi a întrecerilor de simplu a consemnat şi prima surpriză, Elena Bogdan, favorita nr. 5, fiind eliminată de iberica Eva Fernandez - Brugues.
Rezultate înregistrate ieri la simplu: Raluca Elena Platon - Jasmina Tinjic (Bosnia) 1-6, 7-6, 6-4, Patricia Maria Tig - Nicole Rottmman (Austria) 6-3, 7-5, Eva Fernandez - Brugues (Spania) - Elena Bogdan 7-5, 6-2, Mailen Auroux (Argentina) - Viktoria Tomova (Bulgaria) 6-3, 6-0, Cristina Dinu - Arantxa Parra-Santonja 7-6, 4-6, 6-3.