Prima partidă din 2009 pentru CS Volei 2004 Tomis Constanţa s-a încheiat cu un succes important pentru elevele lui Aleksandar Boskovic şi Constantin Alexe, care se menţin pe poziţia a doua în clasament, după ce au făcut o nouă victimă de marcă pe teren propriu. Voleibalistele constănţene s-au impus, sîmbătă, în Sala Sporturilor, cu 3-0 (25-20, 27-25, 25-20) în faţa medaliatei cu bronz din sezonul trecut, Ştiinţa Bacău. Partida a fost însă una încinsă, publicul prezent în tribune fiind purtat de la agonie la extaz. După un prim set dominat de gazde şi adjudecat cu 25-20, disputa a devenit una crîncenă în cel de-al doilea parţial, care a şi stabilit deznodămîntul întîlnirii. Elevele lui Florin Grapă au început bine parţialul, 2-0, mărindu-şi pe parcurs avantajul pînă la 11-8. Au urmat momente bune de joc în tabăra constănţeană, blocajul şi combinaţiile marca Simanic - Mahon şi Livingston trimiţînd Tomisul la 19-14 pe tabela de marcaj. Omogenitatea Ştiinţei şi experienţa lui Herlea şi Truţă au adus însă oaspetele la două mingi de set, 22-24, moment în care Boskovic a făcut o mutare inspirată. Cătălina Necula a fost trimisă la serviciu, constănţeanca reuşind să bulverseze preluarea adversarelor cu două servicii ce au dus scorul al 24-24, pentru ca mai apoi Tomisul să-şi adjudece setul cu 27-25. Conduse cu 2-0 la seturi, băcăuancele nu au renunţat la luptă, dar Tomisul a reuşit, din nou, pe finalul setului, să demonstreze că este echipa mai valoroasă, cîştigînd partida, cu 3-0, după 25-20 în setul al treilea. CS Volei 2004 Tomis continuă astfel seria victoriilor de pe teren propriu, fără niciun set cedat în campionat. „Este o victorie importantă pentru noi, însă ne-am făcut viaţa grea în cel de-al doilea set. Am trimis-o pe Cătălina Necula la serviciu şi ea a făcut exact ce trebuia. Nu este pentru prima oară cînd reuşim să revenim pe serviciul ei şi de aceea am mizat pe ea. Mă bucur că am reuşit o nouă victorie în campionat pentru că a fost un meci mult mai greu decît o arată scorul”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul Aleksandar Boskovic.
Au evoluat - CS Volei 2004 Tomis (antrenori: Aleksandar Boskovic şi Constantin Alexe): Simanic - Livingston, Cîrstoiu, Ciobanu (cpt.), Radostina-Chiţigoi, Mahon şi Pristavu - libero, au mai jucat: Bobi, Necula şi Vîlcu; tiinţa Bacău (antrenori: Florin Grapă şi Nelu Manta): Niţulescu - Liulenova, Herlea, Anghel, Hosu, Truţă şi Manu - libero, au mai jucat: Duţă, Iosef şi Tomic. Au arbitrat: de Florin Dragomir şi Mihai Armeanu (ambii din Bucureşti).
Celelalte rezultate ale etapei: CSU Metal Galaţi - Dacia Mioveni 3-0 (partida s-a disputat la Bucureşti); CSM Lugoj - CSU Tg. Mureş 0-3; Rapid Bucureşti - CSM Sibiu 3-2; Dinamo Bucureşti - Penicilina Iaşi 3-0; Unic Piatra Neamţ - SCM U. Craiova 3-0.
Clasament
1. CSU Metal Galaţi 14 13 1 40: 4 27
2. CSV 2004 TOMIS 14 11 3 36:11 25
3-4. Dinamo Bucureşti 14 10 4 31:14 24
3-4. CSU Tg. Mureş 14 10 4 31:14 24
5. Unic Piatra Neamţ 14 10 4 33:17 24
6. Ştiinţa Bacău 14 9 5 30:16 23
7. Penicilina Iaşi 14 9 5 27:24 23
8. Dacia Mioveni 14 4 10 15:31 18
9. SCM U. Craiova 14 3 11 10:35 17
10. CSM Lugoj 14 2 12 10:39 16
11. CSM Sibiu 14 2 12 10:39 16
12. Rapid CFR 14 1 13 11:40 15