Debutanţi pe „podiumul” chiulangiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Debutanţi pe „podiumul” chiulangiilor

Eveniment 07 Mai 2013 / 00:00 578 accesări

În actuala legislatură, până la “mini-vacanţa” de 1 Mai-Paşte, au existat deputaţi care au absentat mai mult de la muncă. Analizând un top al marilor absenţi, se poate observa că „podiumul” este ocupat de deputaţi debutanţi. Practic, şapte din cei zece mari absenţi sunt la prima experienţă parlamentară. O astfel de situaţie nu s-a mai înregistrat până în prezent, de regulă „bobocii”, cel puţin în primele două sesiuni ale legislaturilor, nu obişnuiau să înregistreze absenţe masive. Pentru a vedea cine sunt deputaţii cu cele mai multe absenţe, criteriul de bază utilizat a fost cel al voturilor finale date în Camera Deputaţilor. Din două motive: votul final de adoptare a unui proiect de lege sau de respingere a unui proiect de lege este votul cel mai important în Parlament; în ceea ce priveşte celelalte voturi – pe articole în cadrul dezbaterilor generale –, şi acestea sunt importante, dar există situaţii când unii deputaţi sunt “scutiţi de plen” în cazul în care în paralel se desfăşoară şedinţe importante ale unor comisii permanente sau alte activităţi parlamentare deosebite. Printre numele campionilor la absenţe se numără Gigi Neţoiu, Doina Pană, Elena Udrea, Cristinel Marian, Niculescu-Duvăz, Sebastian Ghiţă sau Oana Mizil. De remarcat că în acest top apar politicieni cu state vechi de la mai toate partidele, dar cei mai mulţi veterani fruntaşi la absenţe sunt cei din PDL.



12