Timp de zece zile, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) celebrează muzica românească, în întreaga ţară, în perioada 1-10 noiembrie, printr-o serie de recitaluri, pentru a sărbători 90 de ani de la înfiinţarea Societăţii Compozitorilor România. La Constanţa, „Decada muzicii româneşti” va fi marcată, pentru prima dată, astăzi, de la ora 19.00, în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, prin recitalul „Lirica românească”. Soliştii serii vor fi: Stela Sârbu, Mădălina Sandu, Roxana Bageac, Mihaela Ionescu, Răzvan Săraru, Daniel Stoica, Doru Iftene, Ciprian Done, Cătălin Ţoropoc, Răzvan Pap şi Laurenţiu Severin. „Decada muzicii româneşti” se va încheia pe 10 noiembrie, de la ora 17.00, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, cu un recital vocal-instrumental. În programul ambelor seri de muzică se vor regăsi doar creaţii din repertoriul românesc.
„Societatea Compozitorilor Români a luat fiinţă la data de 2 noiembrie 1920, în cadrul unei adunări care a avut loc la Conservatorul din Bucureşti, scopul societăţii fiind artistic şi cultural. Primul preşedinte al Societăţii Compozitorilor a fost George Enescu. Din anul 1949, a fost schimbat numele Societăţii Compozitorilor Români în Uniunea Compozitorilor, condusă de Matei Socor. Ulterior, la conducere au fost Ion Dumitrescu, Petre Brâncuşi, Nicole Călinoiu. După 1990, au urmat la conducere Pascal Bentoiu, Adrian Iorgulescu, Octavian Lazăr Cosma, iar din aprilie 2010, a revenit ca preşedinte Adrian Iorgulescu”, a precizat preşedintele Filialei Constanţa a UCMR, prof. univ. dr. Mariana Popescu. Printre semnatarii actului de constituire a societăţii s-au numărat: R. Vrăbiescu, Umberto Pessione, Florica Muzicescu, Marcel Mihalovici, T. Brediceanu, Emil Monţia, Alfonso Castaldi, Petre Elinescu, Gh. Enacovici, V. Gheorghiu, Ion Nonna Otescu, Ştefan Popescu, Andreescu Schelete, Alfred Alessandrescu, P. Niţulescu, Alexandru Theodorescu, Th. Popovici, Ion Borgovan, Constantin Brăiloiu, Dumitru Georgescu Kiriac, Mihail Jora, Filip Lazăr, Dimitrie Cuclin, Constantin Nottara, Theodor Rogalski şi G. Dima.