Membrii Senatului Universităţii „Ovidius” din Constanţa se vor reuni, săptămâna viitoare, pe 25 aprilie, pentru a valida mandatele noilor decani ai celor 16 facultăţi din cadrul instituiţiei de învăţământ superior. Potrivit rectorului universităţii constănţene, prof. univ. dr. ec. Tiberius Epure, în cazul decanilor care deţin, în prezent, şi funcţia de senatori universitari, după şedinţa de validare, aceştia se vor retrage din cadrul Senatului. „Cu această ocazie se vor retrage din senat şi prorectorii, în caz contrar riscând să se ajungă în situaţia de incompatibilitate. În total vor fi 19 senatori care vor renunţa la statutul respectiv. În cel mai scurt timp vom organiza noi alegeri, pentru a ocupa locurile rămase vacante”, a spus prof. univ. dr. ec. Epure.