Decanul Facultăţii de Medicină Oradea a demisionat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În urma scandalului eliberării diplomelor

Decanul Facultăţii de Medicină Oradea a demisionat

Social 18 Noiembrie 2008 / 00:00 811 accesări

Decanul Facultăţii de Medicină din Oradea, Adrian Maghiar, a demisionat din funcţie, ieri, după ce Ministerul Educaţiei a declanşat o anchetă privind eliberarea ilegală de diplome la 13 instituţii de învăţămînt superior cu profil medical care funcţionează în ţară. „Mi-am înaintat demisia pentru că sînt sătul de presiunile care se fac asupra mea şi care s-au acutizat în ultimele trei săptămîni, de cînd a început campania electorală. Nu mai accept să mă compromită nimeni. Voi rămîne profesor universitar şi îmi voi continua activitatea. Eu nu am fost implicat în niciun fel în povestea cu diplomele. Sper că nu mi se poate reproşa nimic în activitatea profesională, iar ancheta ARACIS, care începe în această săptămînă, îmi va demonstra nevinovăţia”, a declarat Adrian Maghiar. Universitatea Oradea a anunţat ieri, prin intermediul unui comunicat, că rectorul Cornel Antal va emite o decizie prin care atribuţiile de conducere vor fi încredinţate unei persoane din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, care va avea sarcina ca în perioada următoare să organizeze alegeri parţiale pentru funcţia de decan, rămasă vacantă. Scandalul de la Universitatea Oradea s-a iscat la sfîrşitul săptămînii trecute, ca urmare a declaraţiilor făcute de fostul decan Mircea Ifrim, care a spus că au fost eliberate diplome universitare false. Reamintim că ancheta privind eliberarea ilegală de diplome vizează toate cele 13 instituţii de învăţămînt superior cu profil medical care funcţionează la nivel naţional. Potrivit Ministerului Educaţiei, concluziile rapoartelor rezultate în urma acestor verificări vor duce la implementarea de măsuri administrative şi legale pentru reglementarea domeniului sistemului de învăţămînt superior medical din România. Precizările Ministerului Educaţiei vin după ce, tot sîmbătă, un post de televiziune naţional a anunţat declanşarea anchetei la facultăţile de stomatologie din patru universităţi, două de stat şi două private, pentru a se stabili dacă au eliberat ilegal diplome unor italieni care figurau ca studenţi în România, în timp ce ei profesau în Italia. Cele patru facultăţi, care au doar cursuri de zi, funcţionează în Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti şi în universităţile din Constanţa, Oradea şi Arad. Ancheta a fost declanşată în urma unor sesizări primite de la autorităţile de la Roma. Suspiciunile sînt legate de faptul că mai mulţi italieni au obţinut diplomele de licenţă într-o perioadă în care profesau în Peninsulă, ca tehnicieni dentari, astfel că nu puteau fi în acelaşi timp şi în România, la studii. Potrivit postului de televiziune, care citează autorităţile de la Roma, unul din patru medici stomatologi din Italia exercită fraudulos această profesie. Acesta este al treilea scandal de proporţii privind diplomele eliberate ilegal, în România, unor cetăţeni străini. În anul 2000, Ambasada Italiei a atenţionat Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică că 63 de cetăţeni italieni obţinuseră ilegal diplome de licenţă, la Facultatea de Medicină din Iaşi. Iar în 2006, la Universitatea de Medicină din Oradea, s-a descoperit că au fost eliberate peste 20 de diplome în specializări care nici măcar nu există în România. Reamintim că decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Corneliu Amariei, a explicat că nu este vorba de niciun pericol, asta după ce s-a spus că ar practica medicina unii necunoscători în domeniu. „Noi am verificat registrele şi am constatat că nu am avut studenţi italieni. Avem înscrişi 48 de studenţi străini din ţările arabe, din Canada, din Grecia, Germania, Tunisia, în niciun caz din Italia”, a declarat decanul Facultăţii de Medicină Dentară din Constanţa. Şi în calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti (CMD) din Constanţa, prof. univ. dr. Corneliu Amariei, a declarat că în judeţul nostru nu profesează niciun italian. „S-a verificat atent fiecare drept de liberă practică, nu avem italieni care să profeseze ca medici dentişti. Noi am avut controale şi nu au scos nimic în neregulă la iveală. Niciun post naţional de televiziune nu mi-a cerut vreo informaţie în acest sens”, a mai adăugat preşedintele CMD.



12